În după-amiaza zilei de vineri, 7 august, Rusia a atacat orașul Odessa din Ucraina și a provocat astfel daune semnificative inclusiv la stadionul lui Cernomoreț, situat în centrul orașului. Au fost grav avariate acoperișul, fațada, geamurile și tribunele, precum și spațiile de birouri din interiorul arenei, dar și sala de fitness din incintă.
O angajată a centrului de fitness de la stadion, Natalia, în vârstă de 28 de ani, se afla acolo în timpul exploziei și a suferit astfel răni majore provocate de șrapnel. Din fericire, femeia a avut prezență de spirit în momentele respective și a fugit repede în parcarea stadionului, astfel încât un posibil deznodământ tragic în ceea ce o privește a fost evitat.
„A fost înfricoșător, desigur. Nu am avut timp să mă sperii, am fugit direct acolo, în parcare. Și asta e tot, nimic mai mult. O explozie – și am fugit afară, asta e tot”, a spus ea, potrivit jurnaliștilor ucraineni de la Suspilne Media. De asemenea, o altă angajată a centrului de fitness de la arena din Odessa, Svitlana, era deja în parcare în momentul în care s-a produs atacul, iar ulterior a descris clipele teribile prin care a trecut în acele minute:
„Am ieșit în parcare, am auzit o explozie foarte puternică și totul a început să se destrame. Și gata, pentru că eram deja în parcare. Geamurile, intrarea principală și ușa erau lovite. Ei bine, slavă Domnului, nimeni nu a fost rănit, pentru că eram la adăpost”.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/08/stadion-odessa-atacat-de-rusia.jpg)
Cel mai grav aspect referitor la acest atac este că el s-a produs foarte aproape de zona rezidențială, deci civilă, din Odessa, după cum a explicat chiar șeful adjunct al Administrației Militare din acest oraș, Serhiy Krasylenko: „În urma atacului, instalația sportivă a fost avariată, acoperișul și fațada clădirii au fost avariate. O fată născută în 1997 a fost rănită. Aceasta a primit asistență medicală la fața locului”.
Așa cum de altfel era de așteptat într-un astfel de context, clubul din capitala Ucrainei a condamnat ferm această decizie a regimului de la Kremlin de a ataca o zonă civilă: „Atacurile teroriste incontrolabile ale agresorului rus asupra unor locuri pașnice ucrainene iau zilnic vieți omenești, distrug destine și distrug infrastructura.
Astăzi, printre cei afectați de bombardamentele bestiale din Odessa s-au numărat personalul clubului de fotbal din oraș și arena acestuia. Alături cu simpatie de toți cei afectați de ororile războiului, exprimăm sprijinul nostru sincer pentru Odessa și, în special, pentru colegii noștri de la Cernomoreț. Stadionul – îl vom reconstrui! Dușmanul – îl vom învinge Slavă Ucrainei!”.