Duminică, 2 august, Steaua a debutat în noul sezon de Liga a II-a a României împotriva lui CSM Slatina. Meciul de pe arena din Ghencea a avut o asistență extrem de slabă, iar imaginile cu zeci de mii de locuri goale sunt de-a dreptul dezolante pentru un club plin de istorie.
Conflictul dintre galeria Stelei și conducere s-a observat încă din prima etapă a noului sezon, când suporterii s-au prezentat la stadion într-un număr destul de mic, în meciul contra celor de la CSM Slatina. Pe transmisiunea TV s-au putut vedea doar zeci de mii de locuri goale și un număr de aproximativ 1000 de fani, ascunși la umbră pentru a vedea meciul.
Mulți dintre suporterii care au susținut echipa necondiționat în ultimii ani s-au săturat de promisiuni aruncate în vânt despre identitatea clubului și posibilitatea de a promova în SuperLiga României. Momentan, situația roș-albaștrilor nu s-a schimbat și încă nu au dreptul de joc pe prima scenă fotbalistică a României, deși se află la al șaselea sezon consecutiv în Liga a II-a, timp în care chiar a reușit promovări din punct de vedere sportiv, însă forma de organizare a făcut ca echipa deținătoare a Cupei Campionilor Europeni să rămână în eșalonul secund.
La meciul cu CSM Slatina, Peluza Sud a fost complet goală, asta pentru că suporterii au boicotat acest prim meci după ce au protestat vehement la adresa conducerii. Suporterii și-au explicat nemulțumirile într-un comunicat lung pe rețelele de socializare:
„Boicot! Fără abonamente! Încă de la sfârșitul sezonului trecut am cerut abonamente, an de an, ca în fiecare sezon. An de an am cumpărat abonamente, aproape 1000, în perioadele bune. Am făcut-o din atașament față de club, nu din obligație. În ultimii ani însă, numărul abonamentelor a început să scadă constant, iar acest lucru nu este întâmplător: este consecința directă a felului în care au fost tratați suporterii, cu tăcere, indiferență și lipsă de respect. Dar totul are o limită! De ani de zile cerem un dialog deschis și primim doar tăcere. Întrebările noastre rămân fără răspuns. Solicitările de discuții directe sunt refuzate sau amânate la nesfârșit. Această atitudine se regăsește constant în discursul conducerii clubului și al ministerului.
Ministerul Apărării/ministrul a ajuns să fie interpelat repetat de suporteri care le prezintă cadrul legal, iar reprezentanții instituției îl neagă sau îl ignoră. E o situație care aruncă o lumină proastă atât asupra clubului, cât și asupra Ministerului, și care nu ar trebui să mai continue. Condiționăm cumpărarea abonamentelor și orice altă interacțiune pozitivă de o poziționare clară și o asumare reală, publică, față de viitorul și identitatea Steaua. Nu mai acceptăm promisiuni vagi sau declarații de conjunctură.
De aceea cerem comandantului, managerului secției, celor ce se ocupă de dosarul Steaua, dar și ministerului: o discuție deschisă, de față cu presa, într-un cadru public, unde toate părțile își asumă răspunderea pentru declarațiile făcute, nu după uși închise, unde totul se uită a doua zi și nimic nu se schimbă. Nu mai plătim tăcerea! Nu mai plătim indiferența!”, a fost mesajul celor din AS47.