Un bărbat a fost bătut crunt de un recidivist în vârstă de 35 de ani, abia ieșit din penitenciar. Totul s-a întâmplat sub ochii mai multor persoane. Agresorul a continuat să-l lovească și după ce victima s-a prăbușit la pământ.
Scenele violente au avut loc în plină zi, pe strada Alunului din Reşiţa. Un bărbat în vârstă de 35 de ani, proaspăt ieșit din închisoare, a lovit cu bestialitate o altă persoană, până ce s-a prăbușit la pământ. Agresorul nu s-a oprit nici după ce victima nu s-a mai putut apăra.
Incidentul a avut loc pe data de 31 iulie, în jurul orei 18.24. Imediat după ce a început conflictul, martorii au sunat la 112 și au cerut ajutorul autorităților. Recidivistul a fost încătușat și dus la secție.
„Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că un prieten al său este agresat de către un alt bărbat.
Poliţiştii au ajuns la faţa locului, conflictul fiind aplanat, au identificat persoana bănuită că l-ar fi agresat pe tânăr şi, pentru a preveni escaladarea conflictului, au iniţiat procedura de conducere la sediul poliţiei a bărbatului bănuit că ar fi fost agresiv. Acesta s-a opus procedurii de conducere la sediul Poliţiei, fiind imobilizat şi încătuşat, apoi condus la sediu”, au precizat poliţiştii.
Oamenii legii au analizat imaginile și au constatat faptul că recidivistul reprezintă un pericol public. Astfel, procurorii au decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
„Fapta inculpatului, comisă cu o violenţă extremă, în public, în prezenţa mai multor persoane care nu au îndrăznit să intervină, creează un puternic sentiment de insecuritate în rândul comunităţii.
Persistenţa în agresiune după căderea victimei, indică lipsa totală de autocontrol şi o predispoziţie spre comportamente violente, ceea ce justifică temerea legitimă că lăsarea în libertate a inculpatului ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică, motiv pentru care, la data de 08.08.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa a formulat o propunere de arestare preventivă a inculpatului, fiind sesizat în acest sens judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Reşiţa”, a transmis sursa citată.
Inițial, victima nu a dorit să depună plângere. De asemenea, bărbatul bătut măr nu a dorit nici emiterea unui ordin de protecție. Ulterior, acesta a decis să meargă la Poliția Municipiului Reșița și să formuleze o plângere.