Fotbal intern

Imagini emoționante cu Adrian Mutu în avionul de întoarcere de la Euro U21: ”Sunt trist”. Video

06.04.2021 | 19:40
Imagini emotionante cu Adrian Mutu in avionul de intoarcere de la Euro U21 Sunt trist Video
ADVERTISEMENT

Selecționerul naționalei de tineret a avut un discurs emoționat în fața elevilor lui, în aeronava cu care s-au întors la București, după participarea la Campionatul European, faza grupelor.

Pentru cei mai mulți dintre fotbaliștii care au evoluat contra Țărilor de Jos, a Ungariei și Germaniei, în grupa A, de la Budapesta, acestea au fost ultimele apariții în tricoul echipei naționale de tineret.

ADVERTISEMENT

Pentru că va fi gazda următorului Turneu Final al CE U21, România va juca doar meciuri amicale în următorii doi ani, așa cum FANATIK a prezentat într-un amplu articol din 30 martie. Din lotul de la Budapesta doar Radu Drăguşin (Juventus), George Cîmpanu (U Craiova) şi Octavian Popescu (FCSB) vor fi eligibili pentru EURO U21 2023.

Adrian Mutu, mesaj pentru ”tricolorii” U21: ”Ați câștigat respectul tuturor”

Federația Română de Fotbal a făcut publice, marți, imaginile cu Adrian Mutu având ultimul discurs în fața actualei generații a echipei naționale de tineret. Gâtuit de emoții, fostul mare atacant al României și-a felicitat elevii pentru rezultatele obținute și în campania de calificare și în faza grupelor.

ADVERTISEMENT

”Sunt trist, dar nu din cauza rezultatului, ci pentru că nu o să vă mai antrenez. În afară de calitatea fotbalistică pe care o aveți, aveți o calitate umană care m-a uimit. Nu mă așteptam. Dar sunt bucuros pentru că mai avem o acțiune, turneul preolimpic, și trebuie să fiți concentrați. Chiar dacă eu nu o să fiu selecționer, ci Mirel, e același lucru. Voi aveți șansa să vă arătați valoarea și să prindeți Olimpiada. 

Ceea ce vreau să vă spun este că, atunci când v-am spus că sunt mândru de voi, nu am făcut-o la mișto. Și vă spun din suflet, chiar sunt mândru. M-aș bucura să vă am pe viitor, să vă pot antrena în fiecare zi, pentru că sunteți senzaționali. Înainte de a încheia cu felicitările astea, vreau să le spun băieților care n-au jucat că îmi pare rău. Nu sunt perfect, alegerile mele nu sunt întotdeauna așa cum poate toată lumea ar vrea, dar nimic nu e în viață așa cum ai vrea. Îmi cer scuze pentru asta. Știu ce simțiți! Am fost ca voi.

ADVERTISEMENT

Staff-ul medical, toată delegația și staff-ul meu, ei fac 80% din muncă, eu sunt 20 la sută. Chiar îmi pare rău să îmi iau la revedere de la voi. Bine, mai am câțiva aici, gen Marcel, Radu, Tavi și așa mai departe, care vor fi cu noi pe viitor. Restul o să faceți pasul către echipa mare. Vă spun că ce am reușit noi în zece zile a fost să schimbăm o mentalitate. Ați reușit să schimbați mentalitatea unei națiuni. Nu ați fost învinși și nu o să fiți niciodată învinși! Nu numai în rezultate, dar ați văzut, nu o să fiți învinși în atitudine niciodată! Încă o dată, sunt mândru că v-am antrenat!”, a spus Adrian Mutu.

Care ar putea fi viitorii componenți ai României U21 pentru EURO 2023

Câteva nume importante de la România U19 vor face pasul spre selecţionata de tineret, jucători care ar fi trebuit să participe în acest an la Europeanul de juniori, anulat între timp de UEFA. Turneul final din acest, la categoria U19, ar fi trebuit să fie organizat în ţara noastră.

ADVERTISEMENT

Răzvan Sava (Torino), Ionuţ Mitran (U Craiova), Alexandru Pantea (FCSB), Marco Ehmann (Dinamo) Ovidiu Perianu (FCSB), Valentin Borcea (Dinamo), Ovidiu Horşia (Gaz Metan Mediaş), Ahmed Bani (Dinamo), Cătălin Cârjan (Arsenal), Ştefan Baiaram (U Craiova) sau Alexi Pitu (Viitorul) sunt câţiva dintre jucătorii care pot fi promovaţi la naţionala de tineret în următoarea perioadă.

ADVERTISEMENT