Campionatul Mondial de Fotbal 2026 din SUA, Mexic și Canada a început și s-a terminat în lacrimi pentru celebra influenceriță Celine, o fană a lui Cristiano Ronaldo. Aceasta și-a întâlnit idolul înainte de startul turneului de peste ocean, iar luni, 6 iulie, și-a privit din tribune idolul, în ultimul său meci la o Cupă Mondială. Și nu l-a privit oricum, ci cu ochii plini de lacrimi.
Sute de milioane de fani ai lui Cristiano Ronaldo și ai naționalei Portugaliei au plâns în hohote luni seară. La Dallas, lusitanii au pierdut cu Spania, scor 0-1, în optimile de finală de la Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada, iar visul lui CR7 de a-și încheia cariera la națională cu un titlu suprem s-a spulberat.
În tribunele arenei din Dallas, au curs multe lacrimi. Fără îndoială, un moment emoționant l-a oferit creatoarea de conținut Celine Dept, cunoscută pentru dragostea sa nemărginită față de Cristiano Ronaldo. Tânăra a fost copleșită de lacrimi în timp ce urmărea, pe viu, ceea ce ar putea să fi fost ultimul meci al idolului său la o Cupă Mondială.
Celine Dept a urcat pe contul său de Instagram momentul în care, din tribune, se uită la idolul său. Cristiano Ronaldo apare înmărmurit de durere și de dezamăgire, aproape plângând. Belgianca, în schimb, nu-și poate stăpâni deloc lacrimile. Îl privește zeci de secunde în șir pe CR7, pe teren, dar și pe ecranul gigant de pe Dallas Stadium.
”Nu am cuvinte pentru asta.. Mulțumesc pentru tot, Portugalia. Mulțumesc pentru tot, Cristiano Ronaldo”, a fost textul care a însoțit postarea belgiencei de pe Instagram. În doar câteva ore, pozele și clipurile postate pe platforma de socializare de Celine au adunat milioane de aprecieri și de comentarii.
Vezi această postare pe Instagram
Cu doar câteva zile înainte ca Portugalia să debuteze la Cupa Mondială, în meciu cu RD Congo, un moment emoționant a avut loc în cantonamentul lusitanilor. Influencerița belgiană Celine Dept și-a întâlnit, față în față, idol suprem, pe Cristiano Ronaldo. În mai multe imagini apărute în online, cei doi s-au îmbrățișat, iar tânăra nu și-a putut stăpâni emoțiile și a izbucnit în lacrimi.
”Nu-mi vine să cred că este real. Astăzi am avut ocazia să-mi întâlnesc marele idol, Cristiano Ronaldo. Persoana care nu doar m-a inspirat să încep să joc fotbal, ci și cea care mi-a dat motivația să muncesc din greu. Să cred în mine și să nu renunț niciodată. O adevărată sursă de inspirație pentru atât de mulți oameni. Este o zi pe care nu o voi uita niciodată”, a scris aceasta pe Instagram.
Pe rețelele de socializare a fost redat și dialogul dintre fotbalist și fana sa belgiană: ”Nu plânge. După tot acest timp în care m-ai urmărit, sunt fericit să te întâlnesc. Ce vrei să facem?” / ”Înainte de orice, mulțumesc pentru absolut tot. Putem face o poză?”, a spus aceasta. Ronaldo a replicat: ”Sigur, dar șterge-ți lacrimile mai întâi. Ești cu adevărat foarte frumoasă!”.
Celine Dept, 27 de ani, este o creatoare de conținut. Deține un canal de YouTube și este o influenceriță populară în Belgia. S-a născut pe 8 decembrie 1999 în Ostende. A devenit celebră prin videoclipurile sale despre fotbal, în care realizează provocări, trucuri și are colaborări cu fotbaliști profesioniști. Ea mai oferă și reacții după unele meciuri.
Este urmărită de peste 8,5 milioane de persoane pe Instagram. Canalul ei de YouTube are zeci de milioane de abonați și miliarde de vizualizări.
Are clipuri în care apare alături de vedete ale fotbalului. Enumerăm aici: Cristiano Ronaldo, Luka Modric și alți jucători de top. Recent, ea a devenit și mai cunoscută după ce un videoclip cu întâlnirea sa emoționantă cu Cristiano Ronaldo a devenit viral în online.