News

Imagini incredibile în Italia! Grătare, muzică și artificii pe acoperișul unui bloc din Palermo. Poliția a intervenit cu elicopterul. Video

13.04.2020 | 10:46
Imagini incredibile in Italia Gratare muzica si artificii pe acoperisul unui bloc din Palermo Politia a intervenit cu elicopterul Video
ADVERTISEMENT

Grătare încinse la maxim, muzică, dans și artificii pe acoperișul unui bloc din Palermo au reprezentat imaginile zilei de duminică din Italia, țară care care se confruntă cu o agresivă pandemie de coronavirus.

Imagini incredibile în Italia! Grătare, muzică, dans și artificii pe acoperișul unui bloc din Palermo

Italia este țara europeană cel mai greu afectată de pandemia de coronavirus. După China, peninsula a fost pentru o bună perioadă al doilea mare focar de coronavirus al lumii, iar imaginile difuzate de televiziunile locale au arătat o realitate dramatică.

ADVERTISEMENT

Deși s-a instaurat carantina națională, o parte din cetățeni italieni par a nu conștientiza cât de gravă este situația. Chiar în prima zi din Paștele catolic, mai mulți locuitori din Palermo au încins un grătar pe acoperișul unui bloc.

Pentru a ”dribla” prevederile legale, aceștia s-au urcat pe acoperișul blocului, unde au încins o petrecere. Din ingredientele chefului nu au lipsit muzica dată la maxim, grătarele, berea, dansul şi artificiile.

ADVERTISEMENT

Cetățenii italienii au chefuit până a intervenit Poliția şi le-a distrus petrecerea. Forțele de ordine, la rândul lor, au trebuit să improvizeze și să intervină pe calea aerului.

Oamenii legii au intervenit cu un elicopter. Terasa a fost evacuată apoi de mai mulți carabinieri, care s-au asigurat și că focul în grătare a fost stins.

ADVERTISEMENT

Primarul din Palermo: ”Criminali inconștienți”

Zona în care Poliția a intervenit pentru a păstra distanțarea socială este una care nu a fost afectată atât de grav de pandemie.

În comparație cu epicentrul COVID-19, Lombardia, sudul Italiei a fost mai puțin afectat de epidemia de coronavirus. Peninsula este în carantină de mai bine de o lună și care a plătit un tribut greu în lupta cu boala.

ADVERTISEMENT

Primarul din Palermo a reacționat dur după ce a văzut imaginile de la petrecere. Leoluca Orlando i-a numit pe petrecăreți ”criminali inconştienţi”.

”Datorită videoclipurilor pe care ei înşişi le-au răspândit pe reţelele sociale va fi mai uşor să-i identificăm pe aceşti oameni necivilizaţi şi inconştienţi, care au implicat şi numeroşi minori în această încălcare gravă, comițând mai multe infracțiuni simultan. Pentru toţi, sancţiunile vor începe cu penalităţile pe care le merită.

Nu pot decât să-mi exprim recunoştinţa pentru faptul că Poliţiei a intervenit imediat şi decisiv”, a transmis primarul pentru Palermo GDS.

ADVERTISEMENT