Lamine Yamal este cu siguranță revelația acestui Campionat European. Fotbalistul, care încă nu a împlinit 17 ani, a făcut senzație la turneul final din Germania, iar fanii fotbalului din toată lumea îl văd drept următorul Lionel Messi.
Spania s-a calificat în finala EURO 2024, iar Yamal a fost unul dintre cei mai importanți jucători în partida cu Franța din semifinale. Tânărul atacant de la Barcelona a înscris golul egalizator cu o bijuterie. Acesta a driblat un adversar și a trimis cu stângul în vinclu de la peste 20 de metri.
Yamal s-a remarcat la Barcelona încă din primii săi ani în celebra academie La Masia. Fotbalistul a beneficiat de apetența pentru fotbaliști tineri a fostului antrenor al catalanilor, Xavi, care i-a dat șansa de a se antrena cu echipa mare și, mai apoi, de a juca în meciuri oficiale.
Catalanii au postat un videoclip în care Lamine Yamal este protagonist. În imagini se poate observa calitatea atacantului încă de când avea 12 ani. Acesta trecea cu ușurință de adversari și finaliza cu niște execuții de finețe.
Lamine Yamal aduce aminte de stilul de joc al lui Lionel Messi din vremea în care acesta scria istorie pentru Barcelona. Incursiunile sale din flancul drept al atacului sunt încântătoare, iar executiile cu piciorul stâng din afara careului au devenit deja o semnătură pentru tânărul fotbalist
De altfel, Yamal și Messi au avut prima interacțiune pe vremea când spaniolul nu avea nici măcar un an. În spațiul online au apărut o serie de fotografii spectaculoase în care campionul mondial, Lionel Messi, apărea lângă bebelușul Yamal.
„Nu știu dacă este cel mai frumos gol al turneului, dar pentru mine este cel mai special. Genul ăsta de șut, când îți pleacă din picior, știi deja unde va ajunge. Așa cum am spus din prima zi, obiectivul nostru este să câștigăm acest Euro. Vom face tot posibilul să aducem cupa înapoi în Spania și ne vedem în curând la Madrid”, a spus Lamine Yamal după victoria din semifinale.
Evoluțiile lui Lamine Yamal de la acest Campionat European nu au fost trecute cu vederea nici de oficialii giganților din fotbal. Orice echipă și-ar dori să aibă în lot un fotbalist de 16 ani cu un asemenea talent. Recent, în presă au apărut informații conform cărora Barcelona ar fi refuzat o ofertă de 250 de milioane de euro venită de la PSG pentru Yamal.
În acest moment, Yamal este cu gândul doar la meciul de duminică din finala Campionatului European împotriva Angliei. La Furia Roja este echipa care a impresionat cel mai mult în acest turneu final. Ibericii joacă în prima finală după nici mai mult, nici mai puțin de 12 ani.