Diogo Jota a murit în această vară, după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un parapet și a luat foc. Totuși, văduva lui, Rute, încă păstrează vie amintirea fostului jucător de la Liverpool.
Portughezul avea o căsnicie fericită și tocmai făcuse nunta în vară, cu Rute, femeie cu care avea și 3 copii. Fata cea mică fusese născută anul trecut și avea doar câteva luni când tatăl ei a decedat. Acum, cu ocazia împlinirii unui an al celui mai mic copil, văduva lui Jota a postat pe rețelele sociale mai multe poze cu acesta și a avut un mesaj emoționant: „Un an întreg!”.
View this post on Instagram
Aceasta încearcă să fie prezentă la fiecare eveniment în care fostul ei soț este comemorat, iar de la decesul lui Jota a fost invitată la mai multe meciuri. A fost la două meciuri din Premier League, pe care fostele echipe ale lui Jota, Wolverhampton Wandereres și Liverpool, le-au jucat. Rute și-a stăpânit cu greu emoțiile și a fost de multe ori copleșită de susținerea pe care a primit-o din partea celor apropiați.
După decesul tragic al lui Diogo Jota şi al fratelui său, Cristiano Ronaldo a transmis un mesaj emoţionant prin care şi-a exprimat recunoştinţa pentru momentele petrecute împreună şi condoleanţe familiei. Cu toate acestea, starul naționalei Portugaliei, unde este căpitan și unde a fost coleg cu Jota, nu a mers la înmormântarea acestuia, iar criticile la adresa sa nu au întârziat să apară în presa sportivă globală.
La câteva luni după eveniment, într-un interviu cu Piers Morgan, Ronaldo a explicat motivele pentru care nu a mers la înmormântarea lui Diogo Jota: „Un lucru pe care nu-l mai fac… După ce a murit tatăl meu, nu am mai fost niciodată într-un cimitir. Apoi, când mă cunoști pe mine, când știi ce reputație am, peste tot unde mă duc iese circ.
Nu m-am dus pentru că, dacă aș fi făcut-o, toată atenția ar fi fost pe mine. Nu vreau genul ăsta de atenție. Nu-mi plac interviurile la momentele sensibile. Să vorbești despre el, despre fotbal. Uneori viața e un circ. Eu nu vreau să fac parte din asta. Dacă vrei să fii parte din asta, succes, dar eu voi fi de partea cealaltă. Oamenii mă pot critica, dar eu am fost mulțumit de decizia pe care am luat-o”.