News

Imagini șocante în Prahova. S-au filmat în cimitir, pe manele, cu cadavrul unei femei deshumate. Video

Imagini cu adevărat șocante și cutremurătoare surprinse în județul Prahova. Mai mulți bărbați s-au filmat într-un cimitir, pe ritmuri de manele, cu cadavrul unei femei deshumate.
24.05.2022 | 08:28
Imagini socante in Prahova Sau filmat in cimitir pe manele cu cadavrul unei femei deshumate Video
Imagini terifiante într-un cimitir din Prahova. Patru bărbați s-au filmat cu cadavrul unei femei deshumate. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Au fost momente greu de explicat într-o localitate din județul Prahova. Câțiva bărbați au dezgropat cadavrul unei femei și s-au filmat dansând cu scheletul acesteia.

Imagini terifiante într-un cimitir din Prahova. Patru bărbați s-au filmat cu cadavrul unei femei deshumate

Pentru a fi cât mai ”originali” pe canalele de socializare, câțiva bărbați din județul Prahova au comis o faptă greu de explicat.

ADVERTISEMENT

Aceștia s-au filmat într-un cimitir din comuna Ciorani, județul Prahova, pe ritmuri de manele, ținând în mâini scheletul proaspăt dezgropat al unei femei

Imaginile, postate în online de unul dintre participanții la macabrul eveniment, au ajuns rapid și în atenția autorităților. Autorii au fost audiați luni de poliție.

ADVERTISEMENT

Dosar penal deschis de IPJ Prahova pentru profanare de cadavre sau morminte

În acest caz, polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Ciorani au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte. Clipul video a fost postat pe o reţea socială, iar oamenii legii s-au sesizat din oficiu.

”Având în vedere apariţia pe o reţea de socializare a unui clip video ce ilustrează doi bărbaţi care sunt filmaţi lângă osemintele unei femei, compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova este abilitat să comunice următoarele: În cauză, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ciorani s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte.

ADVERTISEMENT

Persoanele bănuite de comiterea faptei au fost depistate, la acest moment fiind efectuate cercetări în vederea clarificării situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale care se impun”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Prahova, conform Adevărul.

Potrivit sursei citate, cele mai noi informații indică faptul că autorii acestor momente horror sunt groparii care se îngrijesc de cimitirul din comuna prahoveană Ciorani.

ADVERTISEMENT

Se pare că filmarea de-a dreptul terifiantă ar fi fost realizată în cursul lunii februarie a acestui an, în cimitirul din localitate.

ADVERTISEMENT