News

Imagini șocante la un centru social din Ialomița: copii ținuți legați cu sfoară. Explicațiile angajaților: ”O facem pentru binele lor”

Caz șocant în Ialomița, la un centru social, acolo unde mai mulți copii au fost ținuți legați cu sfoară. Cum explică angajații această situație revoltătoare.
01.04.2025 | 08:44
Imagini socante la un centru social din Ialomita copii tinuti legati cu sfoara Explicatiile angajatilor O facem pentru binele lor
Imagini șocante în Ialomița: copii de sub 10 ani, ținuți legați cu sfoară la un centru social. Sursa foto: capturi Digi24 / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un nou caz șocant și cât se poate de grav la un centru social din România, de această dată în Ialomița. Aici, mai mulți copii au fost ținuți legați cu sfoară de mâini. Angajații vin cu explicații halucinante.

Copii de nici 10 ani ținuți legați cu sfoară. Imagini șocante la un centru social din Ialomița

Recent, inspectori de la Consiliul de Monitorizare și Autoritatea pentru Protecția Copilului au efectuat un control la Casa Alexandra, administrată de DGASPC Ialomița. La acest centru social au fost contestate nereguli majore.

ADVERTISEMENT

Inspectorii au găsit trei din cei 16 copii cazați acolo legați cu sfoară, asta fără să existe justificare ori recomandare medicală, notează Digi24. De notat că toți minorii de aici sunt internați cu afecțiuni neuropsihice grave.

Angajații centrului au încercat să justificat decizia de a îi lega pe cei mici. Au spus că au făcut-o pentru ”binele copiilor”, pentru ca aceștia să nu se automutileze.

ADVERTISEMENT

Am început să văd copiii legați, unul avea mânecile înnodate, era imobilizat la mâini. Al doilea avea mânecile legate cu o sfoară. Mi-au motivat că fac acest lucru pentru binele lor, pentru că ei se lovesc, își bagă mânuțele în guriță, provoacă vărsături, se mușcă de degete”, a spus Monica Dumitrescu, inspector Consiliul de Monitorizare, pentru postul de știri citat.

Poliția face verificări. Posibilă plângere penală pentru rele tratamente aplicate minorului

La acest centru a fost chemată și Poliția. Cei de la ANEPIS precizează într-un comunicat de presă că, dacă se va impune, va fi făcută plângere penală pentru rele tratamente aplicate minorului. Marți se așteaptă puncte de vedere oficiale atât de la Ministerul Muncii, dar și de la poliție. S-ar putea deschide și un dosar penal.

ADVERTISEMENT

De subliniat că sunt și alte nereguli la centrul din subordinea DGASPC Ialomița. Acesta nu are personal suficient, un singur psiholog angajat, iar pe unele posturi sunt încadrate persoane fără studiile necesare, mai anunță Digi24.

ADVERTISEMENT
Tags: