Fotbal intern

Au apărut imaginile șocante cu pumnul aplicat de Jazvic de la Hermannstadt oficialului clubului, Răzvan Zamfir! VIDEO

23.10.2019 | 00:35
Au aparut imaginile socante cu pumnul aplicat de Jazvic de la Hermannstadt oficialului clubului Razvan Zamfir VIDEO
Filip Jazvic, în FCSB - Hermannstadt. Sursă Foto: Sportpictures
ADVERTISEMENT

Jucătorul croat Filip Jazvic a fost acuzat de președintele clubului Hermannstadt, Iuliu Mureșan, că l-a bătut pe Răzvan Zamfir, directorul departamentului de scouting al formației din Sibiu. Acum, la trei luni de la momentul declarației lui Mureșan, imaginile în care a fost surprins conflictul au apărut și sunt de-a dreptul șocante. Jazvic a fost surprins de camere în momentul în care îi dădea un pumn direct în fața lui Răzvan Zamfir, video postat de Telekomsport. 

Jucătorul de la Hermannstadt care a bătut un oficial al clubului

Filip Jazvic a avut o ieșire cum rar se vede în fotbalul profesionist. În luna iulie, Iuliu Mureșan declara că jucătorul croat s-a enervat în momentul în care i-a fost transmis că nu mai face parte din planurile staff-ului tehnic, și i-a aplicat câteva lovituri lui Răzvan Zamfir, directorul departamentului de scouting al echipei. După trei luni, imaginile au apărut și redau momentul în care Jazvic îi aplică lui Zamfir două lovituri de pumn în față. Click aici pentru video cu imaginile șocante.

ADVERTISEMENT

Răzvan Zamfir a avut de suferit după momentul incidentului. La două zile, directorul departamentului de scouting al clubului sibian scuipa în continuare sânge și a fost diagnosticat de medici cu fractură cu înfundare a peretului anterior al sinusului maxilar. Ulterior, problemele lui Zamfir au fost ameliorate după o intervenție chirurgicală suferită la o clinică privată din Cluj.

Filip Jazvic a fost dat afară de Hermannstadt în iulie. Sursă Foto: Sportpictures
Filip Jazvic a fost dat afară de Hermannstadt în iulie. Sursă Foto: Sportpictures

Jazvic este liber de contract

Așa cum era de așteptat, Filip Jazvic a fost dat afară de Hermannstadt după ieșirea din iulie, după doar șase jucate la Sibiu. În prezent, la trei luni de la momentul incidentului, croatul este în continuare fără angajament.

ADVERTISEMENT

Jucătorul ajuns la 29 de ani a mai evoluat în România la CFR Cluj, ASA Târgu Mureș și Universitatea Craiova. Jazvic este cotat de Transfermarkt. de la 400.000 de euro.

  • 29 de ani are Filip Jazvic
  • 17 meciuri a jucat Jazvic la Hermannstadt