Steaua și-a câștigat sâmbătă meciul din liga a doua în fața celor de la Ceahlăul Piatra Neamț cu scorul de 2-0. Înainte de lovitura de start, în peluza roș-albaștrilor din Ghencea a fost afișată o scenografie spectaculoasă cu chipul regretatului Emeric Ienei.
Emeric Ienei s-a stins din viață în luna noiembrie a acestui an. Fostul mare fotbalist și antrenor a fost înmormântat la Oradea, iar Steaua a ținut să îi aducă un omagiu în meciul cu Ceahlăul jucat pe stadionul din Ghencea.
Militarii au afișat în peluză o scenografie cu chipul lui Emeric Ienei. După ce arbitrul a tras la sorți porțile, jucătorii formației din capitală au mers în fața galeriei pentru a o saluta.
Emeric Ienei a fost unul dintre cei mai mari antrenori din istoria României. A câștigat Cupa Campionilor Europeni în anul 1986 și a avut performanțe impresionante și la cârma echipei naționale a României, pe care a pregătit-o.
Andrei Vochin, oficial FRF, a ridicat o întrebare după decesul marelui Emeric Ienei. Acesta e de părere că stadionul din Ghencea ar putea primi numele fostului mare antrenor român, care a reușit lucruri mărețe la Steaua București.
„Merită o statuie, dar nu cred că impactul ar fi atât de mare cum ar fi dacă Stadionul Ghencea i-ar prelua numele. Nu este propunerea mea. A făcut-o cineva și mie mi se pare extraordinară. În felul acesta, de fiecare dată când vom avea meciuri acolo ne vom aminti de el. În timp, uitarea se va așterne, asta este clar. Culmea, sosirea lui în 1975 coincide cu inaugurarea stadionului”, spune Andrei Vochin la „Oldies but Goldies”.