Arbitra din Franța Mathilde Demoncay a fost grav accidentată în timpul meciului amical disputat între FC Metz și Fortuna Sittard, încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea gazdelor. Jucătorii celor două echipe s-au luat la bătaie pe teren, iar aceasta a fost prinsă la mijloc și s-a ales cu o comoție cerebrală.
Evenimentul nefericit s-a produs în minutul 38 al întâlnirii, atunci când atacantul clubului olandez, Lequincio Zeefuik, a fost tras de tricou de către un adversar, moment în care spiritele s-au încins și lucrurile au degenerat, izbucnind o adevărată încăierare pe teren. Cea mai șifonată a ieșit însă arbitra de centru Mathilde Demoncay, care a încercat să aplaneze situația.
Prinsă în ambuscadă însă, aceasta a căzut la pământ și a suferit o comoție cerebrală, anunță cei de la sportnieuws.nl, și prin urmare nu a mai putut continuă să oficieze partida. Una dintre tușiere i-a luat locul la centru, iar la finalul meciului, jucătorii de la Fortuna Sittard și FC Metz au mers la ea pentru a-și prezența personal scuzele. De asemenea, arbitra a primit și un tricou al clubului francez în semn de susținere. În cele din urmă, totul s-a terminat cu bine, Mathilde nefiind nevoită să meargă la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Fortuna Sittard a cedat în meciul amical cu scorul de 1-3, iar în momentul de față, clubul olandez se pregăteste pentru noua stagiune din Eredivisie. Meciul de debut va avea loc pe 8 august, atunci când va da piept, în deplasare, chiar cu campioana en-titre PSV Eindhoven, echipa internaționalului român Dennis Man.
De cealaltă parte, cei de la Metz vor juca în Ligue 2 în sezonul 2026/2027, asta după ce în stagiunea precedentă au retrogradat din primul eșalon al fotbalului francez. Primul meci va avea loc tot pe 8 august, pe teren propriu, împotriva lui Guingamp.