News

Imagini terifiante în Teheran. Poliția a deschis focul într-o stație de metrou. Mai multe femei, bătute. Video

Noi imagini terifiante vin din Iran. Poliția a deschis focul, marți, într-o stație de metrou din Capitala Teheran. Mai multe femei au fost bătute de forțele de securitate.
17.11.2022 | 15:37
Imagini terifiante in Teheran Politia a deschis focul intro statie de metrou Mai multe femei batute Video
Teroare la metroul din Teheran. Polițiștii au deschis focul. Femei bătute cu bestialitate. Sursa foto: capturi Twitter / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Protestele continuă în Iran. În această săptămână, noi cazuri de violență au fost semnalate împotriva civililor. Un incident extrem de grav a avut loc recent, în Teheran.

Teroare la metroul din Teheran. Polițiștii au deschis focul. Femei bătute cu bestialitate

În social media au început să curgă imagini de-a dreptul șocante dintr-o stație de metrou situată în Capitala Iranului.

ADVERTISEMENT

În clipuri se pot observa oameni disperați spre ieșiri, după ce forțele iraniene au deschis focul pentru a-i alunga pe protestatarii care se adunaseră în subteran.

Presa internațională scrie că forţele de securitate iraniene au deschis focul pentru a-i alunga protestatarii care se adunaseră acolo. Agenții au bătut mai multe femei care nu aveau capul acoperit, scrie de The Guardian.

ADVERTISEMENT

În mai multe filmări postate pe Twitter se observă cum oamenii aleargă către ieşirile staţiei, la scurt timp după ce poliţia a deschis focul cu gloanțe de cauciuc. O parte dintre civili cad și sunt pur și simplu călcați în picioare.


Manifestațiile din Capitala Iranului s-au intensificat, marți. Protestatarii au comemorat așa-numitul ”Noiembrie sângeros” din 2019. În urmă cu trei ani, sute de oameni au fost uciși în timpul protestelor împotriva creșterii prețurilor la combustibil.

ADVERTISEMENT

În ultimele zile, protestatarii au fost înregistrați scandând și dând foc basmalelor în stațiile de metrou. Sursa citată scrie că șase persoane au murit în toată țara în ciocnirile cu autoritățile, în ultimele zile.

Stațiile de metrou și de transport public din țară au început să fie patrulate frecvent de ”poliția moralității”. Încă din vară, guvernul a întețit acţiunile împotriva femeilor care nu respectă strictul cod vestimentar impus în Iran.

ADVERTISEMENT

Peste 300 de persoane ucise în Iran de la debutul protestelor

Peste 300 de persoane au fost ucise de forțele de securitate în două luni de proteste, potrivit grupului Iran Human Rights (IHR) din Oslo.

Organizația pentru drepturile omului din Norvegia mai spune că circa 15.000 de persoane au fost arestate, o cifră negată de autoritățile iraniene.

Protestele în Iran au debutat după moartea unei tinere de 22 de ani, aflată în arestul ”poliției moralităţii”. Mahsa Amini a murit pe 16 septembrie.

ADVERTISEMENT
Tags: