Imediat după calificarea dramatică din play-off-ul Europa League în fața lui Ararat-Armenia, jucătorii de la Universitatea Craiova au mers în fața suporterilor olteni deplasați la Erevan pentru această partidă. Alexandru Cicâldău (29 de ani) a fost cel mai afectat, având lacrimi în ochi în momentele respective.
Pe de altă parte, Carlos Mora (25 de ani), cel care a comis penalty-ul din care armenii au marcat golul calificării în minutul 90+8, extrem de nervos din cauza acestei chestiuni, a fost primul fotbalist al oltenilor care a plecat spre vestiare. Nu în ultimul rând, portarul Laurențiu Popescu (29 de ani) a fost de asemenea extrem de dezamăgit, izbucnind și el în lacrimi după fluierul final.
În mod firesc în contextul dat, portarul oltenilor a fost extrem de afectat după ghinionul teribil de care a avut parte în prelungirile partidei de la Erevan. „E o seară tristă, ne doream foarte mult victoria și calificarea în Europa League. Dar faza asta repetată în ultimul minut, nu am înțeles nimic!
Din păcate am fost echipa mai bună și am avut mai multe ocazii. Să sară mingea la el la al doilea penalty? Pot da vina și pe ghinion în seara asta. Am suferit la finalizare, se întâmplă în fotbal. Nu avem ce să mai facem în momentul de față!
Ne doream foarte mult în Europa League, dar continuăm în Conference. Sper că facem puncte și să ne calificăm în primăvara europeană”, a declarat Laurențiu Popescu la scurt timp după încheierea meciului, în direct la Voyo Sport 1.