Life

Imaginile durerii. Alec Baldwin, surprins în momentul în care l-a îmbrățișat pe soțul Halynei Hutchins și fiul acesteia

La doar câteva zile de la cumplita tragedie, Alec Baldwin a fost surprins alături de soțul Halynei Hutchins și fiul acesteia în vârstă de nouă ani.
26.10.2021 | 22:02
Imaginile durerii Alec Baldwin surprins in momentul in care la imbratisat pe sotul Halynei Hutchins si fiul acesteia
ADVERTISEMENT

Imediat după accidentul în urma căruia și-a pierdut viața Halyna Hutchins, Alec Baldwin a luat legătura cu familia directoarei de imagine. De altfel, acesta a postat și un mesaj pe contul său de socializare adresat soțului și fiului Halynei Hutchins.

De curând, actorul care este devastat după ce a ucis-o accidental pe Halyna Hutchins s-a întâlnit cu soțul acesteia.

ADVERTISEMENT

În imaginile surprinse cei doi se îmbrățișează, apoi Baldwin îi ia în brațe și pe fiul de nouă ani al cuplului.

Imaginile durerii. Alec Baldwin, surprins în momentul în care l-a îmbrățișat pe soțul Halynei Hutchins și fiul acesteia

Alec Baldwin se pare că nu își poate reveni din șoc după ce a împușcat-o mortal pe Halyna Hutchins pe platourile de filmare ale peliculei Rust.

ADVERTISEMENT

Prietenii actorului au declarat că acesta a avut o criză puternică de isterie, apoi s-a izolat. Totuși,  Alec Baldwin a fost surprins chiar în fața hotelului din Santa Fe alături de Matt Hutchins, soțul Halynei Hutchins și fiul acesteia de doar nouă ani, Andros. La un moment dat cei doi bărbați s-au îmbrățișat, apoi actorul de la Hollywood l-a luat în brațe și pe băiat.

Soțul directoarei de imagine a declarat că Alec Baldwin a fost foarte atent și grijuliu. Toți au participat vineri, la o ceremonie organizată în Santa Fe în memoria Halynei Hutchins.

ADVERTISEMENT

Unul dintre ultimele mesaje postate de cunoscutul actor pe conturile sale de socializare a fost pentru familia directoarei de imagine.

“Am vorbit cu soțul ei și mi-am oferit tot suportul. Inima mea este zdrobită din cauza ei, a soțului ei și a fiului său. (…) Nu există cuvinte pentru a exprima ceea ce simt, șocul pe care l-am trăit pentru că am luat viața Halynei Hutchins, soție, mamă și o colegă minunată”, a scris actorul pe contul său de socializare.

ADVERTISEMENT

Ce au făcut membrii echipei de filmare cu armele

Noi informații incredibile ies la iveală. Se pare că înainte ca Alec Baldwin să o împuște mortal pe directoarea de imagine, membrii echipei de filmare s-ar fi jucat cu armele încărcate cu muniție reală. Declarația a fost făcută de CEO-ul The Wrap, Sharon Waxman, potrivit CNN. Se pare că toți ar fi jucat un joc numit plinking.

“Există acest joc în care se implică uneori membrii echipelor, se numește „plinking”. Practic, se duc pe câmp și împușcă în cutii de bere. Se folosește muniție reală.

Am aflat că asta s-a întâmplat în dimineața zilei în care Halyna Hutchins a fost ucisă”, a spus Waxman.

ADVERTISEMENT