Meciul dintre Kahramanmaras și 1461 Trabzon, din Liga a 3-a din Turcia, nu s-a putut disputa din cauza condițiilor meteo nefavorabile, iar imaginile cu arbitrul care a testat terenul, să vadă dacă sare mingea pe minim 75 la sută din suprafața de joc, au devenit virale.
Ultimele săptămâni au fost extrem de friguroase în Europa, iar multe meciuri nu s-au disputat din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Au existat meciuri amânate inclusiv din campionate foarte puternice, precum Bundesliga, unde nu doar frigul extrem a afectat, ci și zăpada căzută în cantități mari.
Gerul i-a afectat și pe turci, care au reușit să nu aibă probleme la nivel de primă ligă, însă au dat peste dificultăți când a venit vorba de ligile inferioare. Confruntarea dintre Kahramanmaras și 1461 Trabzon, din Liga 3, nu s-a putut disputa în ziua anunțată, asta chiar dacă arbitrul și jucătorii au mers la stadion și s-au pregătit de partidă. Centralul a văzut că sunt probleme mari cu suprafața de joc și a mers, conform regulamentului, să vadă dacă mingea sare pe minim 75 la sută din teren.
Cum zăpada se ridica în anumite zone chiar și la 40 de centimetri, condițiile erau imposibile și arbitrul a decis amânarea partidei. Imaginile au ajuns pe internet și chiar au produs amuzamentul internauților, care au început cu fel de fel de glume, care mai de care mai haioase.
„În CONCACAF ar fi zis oamenii că sunt condiții perfecte!”, a scris un fan. „Chiar eram în dubii dacă se va juca sau nu, noroc că a făcut arbitrul testul cu mingea și ne-am lămurit toți”, a mai glumit un suporter.
„Vreme perfectă, mingea poate fi jucată pe sus, eu zic că trebuia dat drumul meciului”, a glumit un fan.
Confirmado.
No bota, no se juega. pic.twitter.com/8SDWBP3Mtc— 🆁🅴🅶🅻🅰18 (@reglaXVIII) January 23, 2026
De altfel, problemele cu zăpada erau deja de câteva zile și acest lucru a obligat formația gazdă să găsească alte locuri unde să se antreneze.
„Din cauza condițiilor nefavorabile ale terenului și ale vremii, ne desfășurăm temporar ședințele de antrenament la bazele sportive ale cluburilor Adana Demirspor și Adanaspor. Dorim să mulțumim ambelor cluburi pentru că ne-au deschis porțile în această perioadă și pentru sprijinul și solidaritatea lor”, a fost comunicatul emis de cei de la Kahramanmaras înainte de meci.