News

IMM-urile vor primi ajutoare de stat de 3,3 miliarde de euro. Comisia Europeană și-a dat acordul

11.04.2020 | 15:45
IMMurile vor primi ajutoare de stat de 33 miliarde de euro Comisia Europeana sia dat acordul
ADVERTISEMENT

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României în valoare de 3,3 miliarde de euro, ce va fi folosită pentru salvarea IMM-urile în perioada de criză provocată de coronavirus.

IMM-urile vor primi ajutoare de stat de 3,3 miliarde de euro

În cadrul acestei scheme de ajutorare cu 3,3 miliarde de euro a IMM-urilor, se va acorda sprijin sub formă de granturi directe şi garanţii de stat ce vizează creditele de investiţii şi finanţarea capitalului de lucru.

ADVERTISEMENT

Scopul schemei este de a ajuta întreprinderilor mici şi mijlocii să îşi acopere nevoile imediate de capital de lucru sau de investiţii, astfel încât acestea să îşi poată continua activitatea.

”Datorită acestei scheme de ajutoare în valoare de 3,3 miliarde de euro, România va putea ajuta IMM-urile să îşi acopere nevoile în materie de investiţii şi de capital de lucru în aceste vremuri care ne pun la încercare, prin acordarea de granturi directe şi de garanţii publice pentru împrumuturi”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv la Comis Europeană.

ADVERTISEMENT

Sprijinul per întreprindere nu va depăşi 800.000 de euro

”Vom continua să colaborăm îndeaproape cu statele membre în încercarea de a găsi soluţii fezabile de atenuare a impactului economic al pandemiei de COVID-19, în conformitate cu normele UE”, a mai spus Vestager, conform Digi 24.

Sprijinul acordat în temeiul acestei scheme va fi accesibil IMM-urilor care se confruntă cu dificultăţi ca urmare a impactului economic al pandemiei de COVID-19.

ADVERTISEMENT

În ceea ce priveşte granturile directe, sprijinul per întreprindere nu va depăşi 800.000 de euro, astfel cum se prevede în cadrul temporar.

În ceea ce priveşte garanţiile de stat, valoarea împrumuturilor subiacente per întreprindere acoperită de o garanţie este limitată astfel cum se prevede în cadrul temporar. Garanţiile sunt limitate la maximum şase ani şi primele pentru comisioanele de garantare nu depăşesc nivelurile prevăzute de cadrul temporar.

ADVERTISEMENT

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a vorbit în dialog cu Horia Ivanovici, la emisiunea „Fan ROMÂNIA”, despre planul de măsuri adoptat pentru ajutorarea firmelor și a românilor care întâmpină dificultăți financiare în această perioadă, marcată de criza cauzată de coronavirus.

ADVERTISEMENT