Sport

Impresarul lui Radu Drăgușin a făcut anunțul cu privire la transferul în Italia: „E normal”

Impresarul lui Radu Drăgușin, Florin Manea, a vorbit despre posibilitatea ca fundașul român să se transfere în Italia. Agentul a comentat și numirea lui Roberto de Zerbi pe banca englezilor.
08.04.2026 | 11:06
Impresarul lui Radu Dragusin a facut anuntul cu privire la transferul in Italia E normal
Impresarul lui Radu Drăgușin (24 de ani), Florin Manea, a vorbit despre posibilitatea ca fundașul român să se transfere în Serie A. FOTO: Hepta
ADVERTISEMENT

Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin (24 de ani), a anunțat că momentan nu există discuții pentru un transfer al fundașului român la Fiorentina, grupare unde activează acum Fabio Paratici, fostul director sportiv de la Juventus și Tottenham. Agentul a comentat și numirea lui Roberto De Zerbi pe banca grupării londoneze.

Radu Drăgușin, la Fiorentina? Ce a declarat impresarul fundașului

Florin Manea a anunțat că nu a fost contactat de Fabio Paratici cu privire la un posibil transfer al lui Radu Drăgușin, care mai are contract cu Tottenham până în 2030. „Chiar aseară (n.r. luni, 6 aprilie) am vorbit cu Radu și mă întreba și el, că a văzut în ziar. Deocamdată nu este nimic. E normal să se speculeze, pentru că Fabio Paratici este cel care l-a luat la Juventus, iar mai apoi la Tottenham.

ADVERTISEMENT

Paratici mă știe bine și m-ar fi sunat dacă era ceva. Poate mă sună peste o săptămână, nu știu. Nici măcar nu am discutat, în momentul de față nu este nimic”, a declarat impresarul, conform Digi Sport. Ca și Tottenham, Fiorentina traversează un sezon dificil și este implicată în lupta pentru evitarea retrogradării. După un start dezastruos în noua stagiune, fosta echipă a lui Adrian Mutu s-a îndepărtat oarecum de „zona roșie”, distanța până la primul loc retrogradabil fiind momentan de 5 puncte.

Ce a declarat Florin Manea despre noul antrenor al lui Radu Drăgușin

Tottenham s-a despărțit de Igor Tudor după eșecul dur suferit în etapa precedentă de campionat, 0-3 cu Nottingham Forest, iar în locul său a fost numit italianul Roberto De Zerbi, care va debuta pe banca echipei duminică, 12 aprilie, când Spurs va evolua pe terenul lui Sunderland. „Îl știu (n.r. pe Roberto De Zerbi), a fost și în România (n.r. ca jucător, la CFR Cluj).

ADVERTISEMENT

Este un antrenor italian foarte bun. Eu i-am spus lui Radu că peste tot va fi concurență la acest nivel. Trebuie să joace indiferent de antrenor. Trebuie să se lupte pentru locul lui, să fie sănătos. Deocamdată trebuie să se salveze Tottenham, vedem ce va fi de la vară. Acum ne concentrăm pe Tottenham și pe evitarea retrogradării, nimic altceva.

ADVERTISEMENT

Ne gândim doar la binele lui Tottenham. A văzut și Radu că sunt multe speculații, dar tot timpul vor apărea asemenea știri. În iarnă stăteam cu sufletul la gură să văd unde ajunge Radu (n.r. ironic). Este prea devreme acum, nu suntem în nicio discuție cu nimeni”, a declarat Florin Manea.

ADVERTISEMENT