În noaptea de sâmbătă spre duminică, trecem la ora de vară! Cum ne afectează

În această noapte, trecem la ora de vară. Această schimbare are loc anual, în ultima duminică a lunii martie. Aşadar, la noapte, ora 3:00 va deveni ora 4:00.
24.03.2018 | 13:03
In noaptea de sambata spre duminica trecem la ora de vara Cum ne afecteaza
ADVERTISEMENT

Această schimbare, spun specialiştii, ne poate afecta, iar influenţele pot fi destul de neplăcute. De la creşterea riscului de infarct până la depresii grave care pot duce chiar la sinucidere, se pare că trecerea la ora de vară poate lăsa urmări destul de grave. În general, organismul uman acceptă această modificare în aproximativ 15 zile.

Ora de vară a fost Introdusă în anul 1916, ca urmare a condiţiilor economice generate de Primul Război Mondial. Aceasta a avut drept scop crearea unei economii în privinţa consumului de energie electrică şi termică.

ADVERTISEMENT
Medicii avertizează că schimbarea orei ar putea avea efecte periculoase, deşi majoritatea oamenilor nu sunt afectaţi în mod direct de această schimbare orară.
 
În acest context, medicii recomandă să petreceţi cât mai mult timp în aer liber şi să efectuaţi unele activităţi fizice, chiar şi sub forma unor plimbări. De asemenea, o alimentaţie bogată în fructe şi legume proaspete este foarte importantă în această perioadă.
 
Din cauza acestor efecte negative, mai mulţi parlamentari români au iniţiat un proiect de lege care prevede renunţarea la ora de vară.  Aceştia au motivat că trecerea la ora de vară are efecte negative asupra sănătăţii populaţiei şi că perturbă transportul feroviar şi aerian. Proiectul de lege apare în aceeaşi perioadă în care Parlamentul UE a cerut Comisiei Europene o analiză amănunţită privind practica trecerii la ora de vară. Acest obicei a fost implementat în toate ţările membre UE.