În cât timp trebuie să își facă temele elevii din România, în funcție de ciclul de învățământ? La această întrebare a venit cu un răspuns ministrul Educației, Daniel David.
Fie că sunt angrenați în învățământul primar, gimnazial sau în cel liceal, toți elevii din România primesc teme pentru acasă. Timpul alocat pentru rezolvarea acestora ar trebui să difere în funcție de ciclul educațional.
În prezent, sunt multe cazuri în care elevii sunt presați să rezolve multe cerințe, iar asta necesită mai multe ore. Ministrul Educației insistă pentru reducerea temelor pentru acasă la o oră pentru ciclul primar și două pentru gimnaziu și liceu.
”Există reglementări, sunt reglementări mai vechi. Temele nu ar trebui, la nivelul învățământului primar, să depășească o oră pe zi, două ore la gimnaziu şi învățământul liceal.
De aceea îi încurajez pe profesori să se coordoneze între ei şi pe diriginţi să aibă grijă de această coordonare pentru a nu încărca mai mult decât este cazul copiii”, a afirmat, joi, pe Facebook, ministrul Daniel David.
Încă din luna martie, ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că vrea să reformeze sistemul de învățământ preuniversitar. Astfel, pe lângă noile planuri-cadru și reorganizarea manualelor școlare, acesta a transmis și câteva indicații pentru profesori.
Cele mai intens dezbătute au fost cerințele care se referă la eliminarea dictării textelor, la lecțiile de la clasă, și reducerea temelor pentru acasă la o oră pentru ciclul primar și două pentru gimnaziu și liceu.
Daniel David a lansat un îndemn pentru părinții care consideră că profesorii de la școală le dau prea multe teme copiilor lor. Reprezentantul Guvernului a menționat faptul că prin Ordin de ministru s-a stabilit un timp maxim alocat temelor pentru acasă.
Ministrul i-a mai încurajat pe părinții din România să ceară sprijinul diriginților și al directorilor, asta dacă profesorii dau prea mult de lucru pentru acasă. Dacă la nivelul școlii nu se poate rezolva problema, David îi sfătuiește să apeleze la inspectoratele școlare și la minister.