Ana Bogdan continuă să atragă atenția chiar dacă nu mai este o apariție constantă pe terenul de tenis. Iată în ce afacere inedită s-a lansat Ana Bogdan. E mândră de reușita sa și recunoscătoare pentru tot ce trăiește.
De-a lungul anilor a trecut prin numeroase accidentări și la începutul anului a avut parte de o dezamăgire. A fost filmată în lacrimi la o conferință de presă, Ana Bogdan dezvăluind cum a simțit șocul de la Transylvania Open 2026.
Apoi, a fost internată într-o unitate medicală. Jucătoarea de tenis a primit un diagnostic dur din partea cadrelor medicale, dar nu a renunțat nicio secundă. În prezent, duce o existență liniștită și cu multă armonie.
Se concentrează pe business, reușind să deschisă o afacere dedicată femeilor. A fost inaugurată chiar de 8 martie. Mai exact, tenismena este în momentul de față proprietara unei săli dedicate doamnelor și domnișoarelor pasionate de pilates.
Această activitate pare una simplă la prima vedere, însă solicită mușchii. Antrenamentul are rolul de a întări întreaga musculatură. De asemenea, antrenorii de pilates susțin că acesta crește mobilitatea, elasticitatea, dar și forța generală a corpului.
Prin urmare, nu este deloc de mirare că Ana Bogdan și-a dorit să creeze o comunitate foarte specială pentru femeile din Cluj-Napoca. Prima zi în studio a fost una inedită pentru renumita jucătoare de tenis născută în Sinaia.
„Am ales această locație datorită ferestrelor minunate prin care putem admira apusul. De când am pășit aici m-am simțit în largul meu”, a spus celebra sportivă, într-o filmare de pe contul personal de Instagram.
Ana Bogdan este o jucătoare de tenis care nu a avut o carieră lipsită de probleme. A fost clasată în top 40 WTA, fiind una dintre sportivele românce care încurajează constant sportul de masă. A decis să se orienteze spre pilates din cauza accidentărilor sale.
I-a plăcut enorm această activitate pentru că se conectează foarte bine cu corpul său. Mai mult decât atât, în studioul său persoanele care plătesc un abonament se antrenează vreme de o oră și apoi se relaxează. Pot face acest lucru prin intermediul picturii.
„Avem o veste bună pentru femeile însărcinate! Am început clasele de Pregnancy Mat Pilates, special create pentru viitoarele mămici care își doresc să rămână active și să aibă grijă de corpul lor în timpul sarcinii.
Exercițiile sunt blânde, sigure și adaptate fiecărei etape a sarcinii. Beneficii: îmbunătățirea posturii și reducerea durerilor de spate, întărirea musculaturii profunde și a planșeului pelvin.
Relaxare și conectare cu bebelușul, pregătirea corpului pentru naștere”, a mai scris Ana Bogdan, în mediul virtual. Tenismena a primit numeroase aprecieri pentru curajul de a porni această afacere.