Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că atunci când moare o persoană, moştenitorii titularului de cont decedat au dreptul legal ”să obţină furnizarea, de către instituţiile bancare, a informaţiilor protejate de secretul bancar, pentru perioada anterioară decesului, numai în măsura în care justifică scopul pentru care le pretind”.
Cum se va decide dacă scopul este justificat? Doar justiția va decide asta, pentru fiecare caz în parte, după cum este precizat în comunicat. Cert e că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fusese sesizată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi. Magistrații determinau că legea e neclară și că nu există o interpretare unitară a ei.
Astfel, în mesajul transmis de Curtea de Apel, magistrații se întrebau dacă ”în interpretarea art. 113, alin. (2), lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, o instituţie bancară este ţinută să furnizeze informaţii protejate de secretul bancar privind conturile bancare ale unui client defunct, către moştenitorii clientului defunct, de la data deschiderii contului bancar sau de la data deschiderii moştenirii clientului defunct?”.
Magistrații ÎCCJ au încercat să lămurească acest caz și au transmis că pentr interpretarea și aplicarea unitară a legii, moștenitorii titularului de cont al decedatului au dreptul să obțină furnizare, doar dacă ”justifică scopul pentru care le pretind”.
Așadar, românii care au astfel se spețe vor afla dacă au dreptul, sau nu, să obțină aceste informații, după ce vor confrunta cu situația. “Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 113 alin. (2) lit.
a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
Moştenitorii titularului de cont decedat au dreptul să obţină furnizarea, de către instituţiile bancare, a informaţiilor protejate de secretul bancar, pentru perioada anterioară decesului, numai în măsura în care justifică scopul pentru care le pretind. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2024”, a decis ÎCCJ.
”Reglementarea legală a competenţei Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii se regăseşte în dispoziţiile art. 97 pct. 2 şi art. 514 – art. 518 din Codul de procedură civilă, precum şi în dispoziţiile art. 40 alin. (3) şi art. 471 – 4741 din Codul de procedură penală.
Decizia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României”, mai este precizat în comunicat.