News

În ce condiții poate fi o mașină blocată în stația ITP. Toți șoferii trebuie să știe asta

De ce poate fi o mașină blocată în stația ITP? Cum sunt selectate autoturismele, informații utile pentru toți șoferii din România.
16.02.2024 | 10:03
In ce conditii poate fi o masina blocata in statia ITP Toti soferii trebuie sa stie asta
În ce condiții poate fi o mașină blocată în stația ITP. Foto itpautobaicului.ro
ADVERTISEMENT

În ce condiții poate fi o mașină blocată în stația ITP. Mulți conducători auto s-au aflat în situația în care, fiind prezenți la o stație ITP, li s-a comunicat faptul că autoturismul lor va fi reverificat.

De ce poate fi o mașină blocată în stația ITP

Șoferii trebuie să știe că această procedură este legală. Reprezentanții Registrului Auto Român spun că timpul de așteptare crește în asemenea cazuri, iar procedura este efectuată de către un specialist RAR.

ADVERTISEMENT

„Pentru că în ultima perioadă mai mulți șoferi ale căror autovehicule au fost blocate în stațiile ITP pentru a fi reverificate de inspectorii RAR ne-au întrebat cu surprindere despre această practică, colegii de la Auto Test Magazin explică în detaliu procedura legală prin care un autovehicul poate fi blocat într-o stație ITP pentru a fi reverificat de inspectorii RAR”, se arată într-o postare a Registrului Auto Român.

Sursa citată informează șoferii din România că, atunci când vin la o stație ITP, trebuie să ia în calcul posibilitatea ca mașina lor să fie supusă reverificării. Potrivit legii, autoturismul poate fi reținut în stație pentru cel mult 45 de minute, la solicitarea RAR.

ADVERTISEMENT

De asemenea, la sosirea într-o stație ITP, inspectorul este obligat să informeze conducătorii auto că există această posibilitate. Solicitarea este efectuată prin mijlocare informatice ori prin intermediul personalului RAR.

Se reverifică atât vehiculul, cât și modul în care inspectorul tehnic și-a desfășurat preocedura. Potrivit autotestmagazin.ro, aplicația informatică de gestionare a activității ITP se folosește în toate stațiile ITP autorizate din România.

ADVERTISEMENT

Cum sunt selectate autoturismele

Șoferii trebuie să știe că selectarea mașinilor care sunt reverificate de RAR se face cu ajutorul unui algoritm aleatoriu, fără să aibă legătură cu rezultatul obținut după efectuarea ITP ori cu alte detalii, precum marca vehiculului.

Prin urmare, reinspecțiile sunt impuse de lege cu scopul de a supraveghea stațiile ITP și activitatea inspectorilor, precum și „a îndeplinirii parametrilor de calitate necesari în desfăşurarea activităţii de ITP”.

ADVERTISEMENT

„Supravegherea se realizează prin reverificarea unui procent minim de vehicule din totalul vehiculelor inspectate, procentul fiind diferit şi stabilit în conformitate cu gradul de performanţă al fiecărei stații de ITP în parte, inclusiv al inspectorilor tehnici care activează în staţia respectivă, cuantificându-se prin intermediul acestei aplicaţii informatice şi calitatea inspecţiilor tehnice periodice efectuate”, adaugă sursa citată.

 

ADVERTISEMENT
Tags: