O declarație făcută de Maia Sandu în cadrul unui podcast pune pe masă un subiect care părea să fie abandonat de diplomații români de la Traian Băsescu încoace: reunificarea Republicii Moldova cu România.
Președinta vecinilor de peste Prut s-a arătat dornică de organizarea unui referendum pe această temă, însă cât de realist e acest scenariu în contextul geopolitic actual și în ce condiții s-ar putea realiza o astfel de consultare publică?
FANATIK a stat de vorbă cu analistul de politică externă Ștefan Popescu, în legătură cu acest subiect. Specialistul a vorbit despre cât de realizabilă este dorința exprimată de Maia Sandu, una care a intrat repede în atenția anumitor publicații de pe continentul european, cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung dedicând un material amplu pe marginea acestui subiect, în ediția electronică de marți, 13 ianuarie 2026.
Ștefan Popescu ne-a spus că este de apreciat declarația pe care Maia Sandu a făcut-o cu privire la România, readucând în prim-plan tema unionistă, însă, analistul e de părere că președinta R. Moldova este suficient de pragmatică și știe că acest subiect trebuie abordat în termeni realiști.
„Principala condiție pentru un astfel de referendum este voința politică din Republica Moldova, dar un referendum atât la noi cât și în Moldova nu înseamnă că unirea are loc automat. Ar trebui îndeplinite și alte condiții și acestea sunt legate de actorii internaționali care au interese în spațiul în care evoluează cele două țări de a susține un asemenea proces politic. România este parte a două alianțe: Uniunea Europeană și NATO. O integrare a Republicii Moldova într-un corp comun cu statul român ar însemna și o extindere a celor două alianțe. Ca și la 1918, sigur, voința poporului a jucat un rol important, dar, în același timp, contextul extern și sprijinul diplomatic al unor puteri mari a fost determinant”, a declarat Popescu, pentru FANATIK.
Acesta ne-a mai spus că atunci când vorbim despre ipoteza unui astfel de referendum, trebuie luată în calcul și capacitatea statului român de a susține din punct de vedere financiar un asemenea proces. A dat ca exemplu, în acest sens, reunificarea Germaniei, eveniment care a presupus nu doar mișcări politice de amploare, ci și un angrenaj economic cât se poate de serios.
Apoi, un aspect sensibil care ar trebui abordat este problema transnistreană. Referendumul ar trebui să țină cont de o întrebare-cheie atunci când se cere opinia cetățenilor cu privire la reunificarea celor două teritorii: „Nu mai vorbim de provocările legate de securitate. Republica Moldova este o țară care are trupe străine staționate pe o parte a teritoriului său, este afectată de un secesionism. Organizarea unui asemenea referendum ar necesita punerea întrebării: rezultatele, dacă ar fi pozitiv unirii cu România, s-ar extinde și la teritoriul Transnistriei sau ar fi vorba despre o unificare fără Transnistria? E vorba de o ecuație foarte complexă”.
Ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar aviza un astfel de proces și chiar s-ar pune în aplicare unirea? Cine ar conduce cele două teritorii? Analistul ne-a spus că, în acest caz, „conducerea ar fi la București”. Evident, și aici apare o paranteză. Astfel de dorințe au tot fost exprimate și în alte părți ale Europei, ale unor popoare care vorbesc aceeași limbă, dar marea unire nu s-a produs din varii motive, în ciuda relațiilor bune. Un astfel de exemplu, nu prea departe de România, îl reprezintă Albania și Kosovo.
„Gândiți-vă că mai avem state vorbitoare de aceeași limbă și care nu s-au unificat într-un mediu de securitate mai favorabil: Albania și Kosovo. După proclamarea independenței Kosovo, foarte mulți discutau despre posibilitatea creării Albaniei Mari. Acest lucru nu s-a întâmplat, în ciuda sentimentelor afișate de ambele tabere. Și în Kosovo discursul cu privire la unitatea politică a spațiului albanez sunt la ordinea zilei, dar nu se întâmplă. Nu se întâmplă deoarece elitele de la Priștina, în ciuda colaborării foarte strânse cu autoritățile de la Tirana nu sunt dispuse să renunțe la statutul de capitală, de centru politic, să devină o provincie în cadrul unui stat albanez mai mare”, a adăugat Ștefan Popescu, pentru FANATIK.
În opinia lui Popescu, un soi de unire s-a produs deja, din punct de vedere electoral, dat fiind că foarte mulți frați de peste Prut au obținut cetățenia română și pot vota în ambele state. Cât despre afirmațiile făcute de Maia Sandu, expertul spune că este un mod prin care președinta Moldovei și-a arătat, încă o dată, dragostea față de România.
„Sigur că declarația doamnei Sandu este de salutat pentru noi, românii. Sunt convins că doamna președinte este un om foarte realist, pragmatic. O văd ca pe o afirmare a bunelor, excelentelor relații cu România: Chișinăul mizează în primul rând pe București ca avocat în procesul de integrare europeană ca susținător. O văd ca pe o declarație care pledează în favoarea unor relații economice și mai strânse, a dezvoltării proiectelor comune de infrastructură, care prind tot mai mult contur. Fără îndoială, vor apropia și mai mult cetățenii Republicii Moldova de cetățenii României. Noi avem deja, aș spune chiar un spațiu electoral integrat, având în vedere interesul pe care îl arată cetățenii din Moldova, posesori și de cetățenie română, de fiecare dată cânt sunt alegeri în România sau invers, deci s-au făcut pași semnificativi în ultimii 20 de ani”, a încheiat Popescu.
Mai sus, pomeneam de un articol apărut în presa germană unde, pe lângă toate lucrurile pe care ni le-a semnalat și Ștefan Popescu, nemții punctează faptul că nu toată populația din Basarabia ar fi de acord cu procesul unionist, o mare parte dintre moldoveni fiind rusificați. Totuși, o variantă mai realistă de apropiere ar putea fi aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, într-un termen destul de optimist, până în 2030.
„Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România. De ce? Pentru că vedem ce se întâmplă în jur. Pentru o țară mică precum Republica Moldova este greu să supraviețuiască, în special sub presiunea Rusiei, ca țară democratică și suverană”, spunea Maia Sandu, aceeași președintă care a punctat că proiectul de la integrare în UE este, însă, mai realist.