Sport

În ce meci va reveni David Miculescu la FCSB! Mihai Stoica a confirmat informaţiile Fanatik. Update exclusiv

David Miculescu și Adrian Șut s-au accidentat în meciul retur din turul al treilea al Conference League cu Dunajska Streda, iar cei doi vor lipsi şi nu vor fi în lot cu Chindia Târgoviște.
13.08.2022 | 16:11
In ce meci va reveni David Miculescu la FCSB Mihai Stoica a confirmat informatiile Fanatik Update exclusiv
Gigi Becali a plătit nu mai puțin de 1,7 milioane de euro pentru transferul lui David Miculescu. Sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT
13-08-2022
12:30

Mihai Stoica a confirmat Fanatik: "Joi cu certitudine va fi în teren!"

Mihai Stoica a confirmat informaţiile oferite în exclusivitate de FANATIK şi a declarat că David Miculescu va fi apt pentru meciul tur cu Viking, din prima manşă a play-off-ului Conference League, programat joi: “Miculescu are, dar nu probleme care să îl ţină departe. Probabil că nu va juca duminică, dar joi cu certitudine va fi”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport. 

Nicolae Dică are din nou emoții după ce încă doi jucători au acuzat probleme medicale după meciul cu Dunajska Streda din turul trei preliminar al Conference League.

Emoții pentru Nicolae Dică înainte de meciurile cu Chindia Târgoviște și Viking

FANATIK a aflat în exclusivitate că David Miculescu nu va juca în meciul cu Chindia Târgoviște, după ce a fost călcat de un adversar la meciul cu Dunajska Streda și s-a lovit la deget. În aceste condiţii, jucătorul transferat în această vară va lipsi 3-4 zile de la antrenamente.

ADVERTISEMENT

Vestea bună e că jucătorul pentru care Gigi Becali a plătit 1,7 milioane de euro va fi apt 100% pentru meciul cu Viking Stavanger.

Nu același lucru se poate spune despre un alt jucător al lui Nicolae Dică, care va absenta o perioadă mai lungă de timp. FCSB i-a mai pierdut pe Ionuț Panțîru, Iulian Cristea, Andrei Dumiter și Ovidiu Popescu, care au accidentări mai grave.

ADVERTISEMENT

Adrian Șut, out o lună după ce s-a accidentat cu Dunajska Streda

Din informațiile FANATIK, va fi nevoit să facă repaus timp de patru săptămâni. Mijlocașul central a avut mare ghinion și s-a accidentat la o alunecare în margine.

Așadar, Nicolae Dică pierde încă un mijlocaș central după ce și Ovidiu Popescu are ruptură de ligamente și poate sta pe bară până la 6 luni: „Încă nu a făcut RMN, dar în cel mai fericit caz e o entorsă gravă de genunchi. Sunt șanse foarte mari să fie ligamente rupte, el nu mai putea să calce deloc, a auzit o trosnitură și durere foarte mare. El are musculatura foarte dezvoltată.

ADVERTISEMENT

Cam greu de crezut că nu sunt și ligamentele rupte. El a mai avut la genunchiul ăsta la fel. Atunci a revenit într-un timp mai scurt, dar e posibil în ianuarie să fie…”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

FANATIK l-a surprins pe Adrian Șut la scurt timp după meciul cu Dunajska Streda. Mijlocașul avea dureri vizibile și purta o orteză specială la piciorul stânga.

ADVERTISEMENT
Adrian Șut va absenta o lună de zile din cauza unei accidentări
Adrian Șut va absenta o lună de zile din cauza unei accidentări

Ținând cont de aceste probleme, Marco Dulca și Eduard Radaslavescu ar putea apărea în primul “11” al FCSB. Dică mai are alte trei soluții pe acest post: Malcom Edjouma, Răzvan Oaidă și Mihai Lixandru.

  • 6 jucători accidentați are FCSB în acest moment

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 1,47 este cota pentru „1 solist” la FCSB – Chindia Târgoviște. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT