Life

În ce relație sunt acum Cristi Marinescu și Maria Lungu. Fostul câștigător de la Puterea Dragostei, anunț neașteptat înainte de Survivor: „Am greșit amândoi”

În ce relație mai sunt Cristi Marinescu și Maria Lungu, la mai bine de doi ani de la despărțire? Câștigătorul Puterea dragostei spune tot!
17.12.2024 | 18:51
In ce relatie sunt acum Cristi Marinescu si Maria Lungu Fostul castigator de la Puterea Dragostei anunt neasteptat inainte de Survivor Am gresit amandoi
Cristi Marinescu spune în ce relație e acum cu Maria Lungu. Foto: Instagram/ Montaj foto: FANATIK

Cristi Marinescu a vorbit despre relația pe care o are în prezent cu Maria Lungu, cea cu care a format un cuplu la Puterea Dragostei. Viitorul concurent de la Survivor România dezvăluie, în exclusivitate pentru FANATIK, că a căzut la pace cu femeia cu care a purtat adevărate războaie în mediul online!

Cristi Marinescu dezvăluie în ce relație e cu Maria Lungu, la mai bine de doi ani de la despărțire

Relația lui Cristi Marinescu cu Maria Lungu a fost una presărată cu suișuri și coborâșuri. Cei doi tineri, care s-au cunoscut la Puterea Dragostei, au continuat relația după ieșirea din reality-show-ul de la Kanal D, însă nu a fost să îi țină până la adânci bătrâneți, așa cum și-ar fi dorit.

De-a lungul anilor, cei doi s-au tot înțepat, din varii motive, săgețile zburând dintr-o parte în alta din senin. Cristi Marinescu ne-a mărturisit că nu are absolut nimic de împărțit astăzi cu Maria Lungu, ba chiar îi dorește tot binele din lume.

Concurentul de la Survivor a fost întrebat de FANATIK dacă va rezista mai mult în Dominicană decât fosta lui iubită. Cristi Marinescu speră că va face o figură mai bună și apreciază, cu această ocazie, parcursul pe care Maria l-a avut în sezonul All Stars.

Cristi crede că va rezista mai mult decât Maria la Survivor. Ce mesaj îi transmite blondinei: „Dacă citești asta acum…”

„M-ai omorât! (n.red.: râde) Ideal ar fi să da! Vreau să îți spun doar atât: Maria a făcut o impresie foarte frumoasă, cel puțin în sezonul All Stars. A avut o prestație de succes din punctul meu de vedere, dar întreab-o și pe ea. Eu cred că o să am o prestație mult mai bună ca ea și sper, Maria Lungu, dacă citești acum asta, să fii mândră de mine și să mă susții din fața televizorului”, a declarat Marinescu, pentru FANATIK.

În continuare, Cristi ne-a zis că a rămas amic cu Maria Lungu, cel puțin din punctul lui de vedere. Îi place să creadă că s-au iertat sincer pentru vorbele grele pe care și le-au adresat la nervi. Mai mult, fostul concurent de la Puterea dragostei crede că Maria chiar îl va susține din fața micului ecran.

„Am greșit amândoi când am fost împreună”

„Cred că mă va susține. Este o femeie matură și foarte inteligentă. Așa cum eu o susțin pe ea, în calitate de foști iubiți, și la momentul acesta suntem amici, de ce nu, pentru că fiecare vrea binele celuilalt.

Da, ne-am cerut iertare, au fost niște tensiuni… Am greșit amândoi când am fost împreună. Sunt sigur că ne-am iertat fiecare altuia ce am făcut greșit. Nu avem nimic de împărțit unul cu celălalt, ba chiar ne susținem reciproc”, ne-a spus Cristi Marinescu.

Apoi, Cristi ne-a spus și care sunt atuurile sale ca participant în noul sezon Survivor România, dar și cu cine crede că se va înțelege cel mai bine. Mario Longa, cel mai tânăr concurent din noua ediție, în vârstă de 19 ani, îi e ca un frate mai mic, însă fostul luptător de la RXF nu vrea să bage mâna în foc pentru nimeni, deocamdată, căci vrea să îi cunoască bine pe toți, acolo, în junglă.

Cristi Marinescu, gata să dea tot la Survivor: „Mă avantajează inima mare de luptător pe care o am”

Totodată, Marinescu ne-a zis că nu îi e teamă de animalele pe care le poate întâlni în junglă. Totuși, există ceva care i-ar putea pune capac: lipsa mâncării.

„În primul rând, mă avantajează rezistența mentală pe care o am, rezistența fizică, dar și inima mare de luptător pe care o am și faptul că nu dau în spate de la nicio primejdie sau dificultate care poate apărea, indiferent de cât de mare poate să fie ea.

Nu am fobie de nici animăluț, nu mi-e frică de ce vreme va fi acolo. Cred că un mic impediment ar fi ăla al mâncăricii, nu? Fiecăruia dintre noi îi place să mănânce. Unora mai mult, altora mai puțin, dar, na, să stai atât de mult timp cu stomăcelul gol este o provocare destul de mare. Cred că ăsta ar fi singurul impediment, dar sunt sigur că mă voi obișnui cu el. 

Cred că e încă devreme să spun cu cine mă voi înțelege, pentru că eu nu mă arunc. Uite, Mario Longa este un băiat mișto, din cât am reușit și eu să îl cunosc până acum. Mă bucur că așa de fraged cum e el, are tăria de caracter să meargă în junglă, acolo, că e o provocare destul de mare. Eu nu știu dacă aș fi putut să fac asta la vârsta lui. Dar s-ar putea să fi avut curaj, că nici eu nu sunt cu toate țiglele pe casă”, ne-a mai zis Cristi Marinescu.

Tatăl lui Cristi, un adevărat model pentru el: „De mic am învățat”

Concurentul de la Survivor România a mai zis că unul din oamenii de la care a învățat să fie luptător în viață este tatăl lui. Îi este recunoscător familiei pentru felul în care l-a crescut, fiind ferit de greutăți de-a lungul timpului.

„Eu nu am trecut prin niște greutăți foarte mari cum poate au trecut alții. Provin dintr-o familie sudată, iubitoare, care mi-a dat toată susținerea. Sincer, încă de mic am învățat de la tatăl meu că pentru a reuși în viață trebuie să mă lupt, că trebuie să trec prin o grămadă de încercări.

Vreau să spun că este a doua sau a treia încercare a mea de a ajunge la Survivor și, uite, într-un final, am reușit. Tot ce mi-a însuflat tatăl meu a fost să fiu luptător, motivat, să nu dau în spate de la nimic, să mă focusez pe ceea ce îmi doresc de la viață. Astea mă definesc”, ne-a mărturisit Marinescu.

Cât despre planurile de Crăciun, viitorul concurent de la Survivor spune că va petrece sărbătoarea alături de familie. După Anul Nou, își va face bagajele și va pleca spre junglă.

„De sărbători, o să stau cu familia, o să petrec ultimele zile înainte de plecare alături de familie. O să încerc să nu mănânc prea mult. Eu oricum nu consum alcool deloc”, a încheiat Cristi.