Sport
notix pixel id

În ce stadiu se află negocierile pentru aducerea unui investitor la Dinamo! “Le-am pus la dispoziție materialele”. Exclusiv

Dinamo se află în căutarea unui nou investitor. Răzvan Zăvăleanu a demarat negocierile, iar din informațiile FANATIK, clienții interesați au primit deja o informare despre situația în care se află clubul.
19.11.2021 | 21:13
În ce stadiu se află negocierile pentru aducerea unui investitor la Dinamo!
Colaj cu jucătorii lui Dinamo,, sigla clubului și investitori
ADVERTISEMENT

FANATIK a anunțat în urmă cu zece zile faptul că există investitori străini care s-au declarat interesați de preluarea echipei Dinamo. Ei văd în această societate o modalitate de a face profit, însă procesul de preluare se anunță a fi unul lung.

În ce stadiu se află negocierile pentru aducerea unui investitor la Dinamo!

Echipa se află în insolvență și datoriile acceptate de creditori conform planului de reorganizare sunt de 5,3 milioane de euro, însă asta nu pare să îi sperie prea mult pe potențialii investitori de la Dinamo.

Reprezentantul administratorului judiciar de la Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a demarat negocierile cu potențiali investitori străini care s-au declarat interesați de club, mai ales că la o echipă din est grupele europene sunt mai ușor de accesat.

ADVERTISEMENT

“Trebuie să avem multă răbdare. Le-am pus la dispoziție materiale lămuritoare”

Din informațiile noastre, investitorii interesați au solicitat și au primit o informare referitoare la situația în care se află clubul. Procesul este unul de durată, susține Răzvan Zăvăleanu, în care toate lucrurile trebuie puse la punct:

“Trebuie să avem multă răbdare. Investitorii străini care s-au declarat interesați de Dinamo au solicitat documente pentru a vedea situația de la club și le-am pus la dispoziție aceste materiale lămuritoare. Însă, cum v-am mai spus, este un proces de durată”, a explicat Zăvăleanu pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Garanții de 20 de milioane de euro în următorii patru ani!

Conform planului de reorganizare întocmit de administratorul judiciar și votat de creditori, investitorii interesați de preluarea clubului trebuie să prezinte garanții de 20 de milioane de euro în următorii patru ani.

Dinamo este susținută în acest moment de suporterii din programul DDB, dar și de sponsori. Printrei cei care ajută cu bani clubul se află și mai mulți oameni de afaceri, Nicolae Badea și Marian Iuhasz fiind oamenii care au investit sume importante pentru supraviețuirea clubului.

ADVERTISEMENT

Cine sunt potențialii investitori de la Dinamo: “Sunt orientați spre profit. Ei gândesc că au mai ușor acces la cupele europene cu un club din estul Europei”

În urmă cu 10 zile, Răzvan Zăvăleanu a declarat pentru FANATIK că există oameni de afaceri interesați pentru preluarea clubului cu obiectivul de a-l transforma într-o societate profitabilă:

“Sunt în contact cu un fond de investiții care mi-au transmis că au clienți interesați de preluarea lui Dinamo. Negocierile sunt într-un stadiu incipient, dar respectivii clienți s-au arătat interesați de investiție.

ADVERTISEMENT

Ne-au adresat câteva întrebări de bun simț și lucrăm la un material lămuritor astfel încât să putem să avansăm cu negocierile. Nu pot să vă dau un orizont de timp, însă sunt optimist.

Ce pot să vă spun despre cei interesați să investească la Dinamo e că sunt orientați spre profit. Ei gândesc că au mai ușor acces la cupele europene cu un club din estul Europei cum este Dinamo, în comparație cu un club din vest”, a spus Zăvăleanu.

ADVERTISEMENT

Dinamo a avut un tur dificil de campionat. Penultimii în campionat la jumătatea sezonului regulat, “câinii” speră să își revină în a doua parte, având obiectivul de a scăpa de la retrogradare.

  • 5.300.000 de euro sunt datoriile acceptate de creditori de la Dinamo
  • 500.000 de euro a plătit Pablo Cortacero pentru pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORT
A apărut noua revistă Fanatik
  • NOUL FANATIK, prima revistă de sport pe hârtie lucioasă
  • 116 pagini de emoții + poster GRATUIT, la NUMAI 10 lei
A apărut noua revistă Fanatik