Life

În ce stare se află Alexia Eram. Fiica Andreei Esca se pregătește pentru operație

13.11.2020 | 16:20
In ce stare se afla Alexia Eram Fiica Andreei Esca se pregateste pentru operatie
ADVERTISEMENT

Noaptea trecută, Alexia Eram a avut dureri acute de stomac, motiv pentru care va fi operată în cursul acestei zile. Tânăra a dezvăluit, prin intermediul unor postări în mediul online, că are apendicită.

Iubita lui Mario Fresh a declarat pe rețelele de socializare că are mari emoții pentru operație, aceasta fiind prima intervenție chirurgicală în care va fi anesteziată complet.

ADVERTISEMENT

Conform spuselor Alexiei Eram, aceasta va fi operată de apendicită, iar fanii sunt îngrijorați cu privire la starea ei de sănătate, așteptând cu sufletul la gură fiecare Instastory postat de influenceriță.

Alexia Eram a ajuns la spital, pentru operație. Cum se simte fiica Andreei Esca

Azi noapte, Alexia Eram s-a confruntat cu dureri abdominale insuportabile, motiv pentru care a fost nevoită să facă un set de analize și o ecografie. Se pare că tânăra are apendicită, iar, la prima oră a dimineții, aceasta a ajuns la spital pentru operație.

ADVERTISEMENT

Deși are mari emoții, fiica Andreei Esca așteaptă cu nerăbdare operația, fiind foarte optimistă și convinsă că intervenția va decurge așa cum trebuie. De altfel, familia îi este alături, așa cum era de așteptat.

De asemenea, având o relație foarte apropiată cu urmăritorii ei de pe rețelele de socializare, Alexia s-a asigurat că îi ține pe aceștia la curent cu starea ei de sănătate. Drept urmare, imediat cum a ajuns la spital, a făcut un Instastory pentru a oferii detalii despre cum se simte.

ADVERTISEMENT

,,Bună dimineața, dragii mei! Am zis că revin cu un update. Am ajuns la spital, m-am internat și aștept să intru în operație, cred că mai pe seară. Mi-au pus o branulă și acum aștept. Încerc să îmi păstrez optimismul, dar îmi este foarte frică de anestezie și pentru că este prima mea operație, dar sunt sigură că o să fie totul bine.”, a spus vedeta.

Ulterior, aceasta a oferit un alt update cu privire la starea ei. Alexia Eram a mărturisit că este nevoită să nu mănânce sau să bea până la operația care va avea loc seara, cel mai probabil. Cu toate acestea, tânăra se simte foarte bine. În plus, vloggerița este constant cu gândul la iubitul ei, Mario Fresh, are se află în platoul unei emisiuni TV și pe care Alexia îl urmărește emoționată.

ADVERTISEMENT

,,A început să mi se facă foarte foame și sete, dar nu am voie să mănânc sau să beau nimic până la operație și nici după.”, a continuat aceasta.

ADVERTISEMENT