Postul Paștelui este cel mai lung și mai dificil pentru creștini. În ce zi se lasă secul de carne, în perioada de 40 de zile în care oamenii renunță la anumite produse alimentare. Care sunt toate tradițiile respectate de credincioșii din România.
Lăsatul secului de carne este un moment important și marcant din Postul Paștelui. Preoții susțin că, în creștinism, este unul dintre cele două lăsaturi ale secului. Concret, este o zi de frupt ce se desfășoară tocmai înainte de intrarea în păresimi.
Anul acesta creștinii ortodocși trebuie să știe că lăsatul secului de carne are loc pe 23 februarie. La această dată credincioșii cinstesc Duminica Înfricoșatei Judecăți prin prepararea unor mese bogate și sățioase.
Din fericire, oamenii au voie să consume inclusiv preparate din carne. Acest lucru se petrece pentru că este ultima zi în care se poate mânca de dulce, înainte de începerea unuia dintre cele mai mari posturi rânduite de Biserica Ortodoxă.
Mai mult decât atât, pe 2 martie se lasă sec de brânză. Momentul are legătură cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Lăsatul secului de carne aduce o serie de tradiții și obiceiuri în casele românilor, mai ales de la sate.
Credincioșii păstrează cu sfințenie mai multe lucruri atunci când este lăsatul secului de carne din Postul Paștelui. Se spune că este un moment de cumpănă, care are loc între noul an agrar și cel vechi, care se încheie.
Această sărbătoare are o tradiție importantă care este ținută de multă lume. Oamenii se așază în jurul unei mese festive la care savurează tot ce le poftește inima, chiar și carne. În Bărăgan, gospodinele strâng toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă.
A doua zi femeile obișnuiesc să le arunce afară, spre răsărit, în timp ce spun anumite vorbe. Ele rostesc cuvintele următoare: „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite”, scrie libertatea.ro.
O veche tradiție le amintește oamenilor că înainte de începerea postului trebuie să se curețe de păcate. În plus, este bine să-și îndrepte greșelile și să se împace cu oamenii cu care s-au certat. Iertarea este cheia în această perioadă.
Mai mult, de lăsatul secului de carne finii își vizitează nașii de cununie, ducându-le cadouri. Femeile pregătesc turte de mălai pe care le dau pomană pentru sufletele celor trecuți în neființă. La lăsatul serii, pe dealuri, se ard focuri care sunt considerate purificatoare.