Naționala lui Adrian Văsâi mai dă o șansă echipamentului de culoare galbenă. Așa vor aborda „micii tricolori” meciul cu Franța U19. În prima etapă, când România U19 a pierdut cu reprezentativa Italiei, scor 1-2, fotbaliștii noștri au purtat același echipament.
Pentru aceast partidă, selecționerul Văsâi îl va avea la dispoziție și pe Rareș Ilie. Fotbalistul Rapidului a fost suspendat la confruntarea cu „Squadra Azzurra”.
Federația Română de Fotbal cere sprijin din partea suporterilor pentru selecționata lui Adrian Văsâi. „Micii tricolori” joacă împotriva Franței, marți, ora 21:00, pe stadionul DAC Arena, Dunajska Streda.
„Vino să susții, din tribune, România U19 la Campionatul European din Slovacia. Tricolorii întâlnesc Franța în al doilea meci de la turneul final.
Biletele sunt puse în vânzare online AICI. În ziua meciului pot fi achiziționate bilete de la stadion. Casele de bilete se vor deschide cu o oră și jumătate înainte de startul partidei”, este anunțul postat pe FRF.ro.
Jucătorii echipei naţionale U19 a României au participat la o sesiune de informare organizată de UEFA pe tema integrităţii.
Conform frf.ro, printre temele prezentate s-au numărat: controlul antidoping, prevenirea şi combaterea meciurilor trucate, dar şi aplicaţia UEFA for Players.
Această aplicaţie are scopul de a-i ajuta pe jucatori cu potenţialele riscuri inerente din cariera de fotbalist, responsabilităţile din afara gazonului şi importanţa axării pe o carieră secundară până la retragerea din activitate.
Selecționerul naționalei U19 a României, Adrian Văsîi, a programat un antrenament de refacere în sala de forță după meciul pierdut în fața Italiei, scor 1-2.
”Tricolorii” au început deja să pregătească întâlnirea cu Franța, care va avea loc marți, 21 iunie, de la ora 21:00.
Internaționalul Nicolae Stanciu este alături de reprezentativa U19 a României înaintea primului joc de la Turneul Final al Campionatului European. ”Micii tricolori” întâlnesc în această seară Italia, iar fotbalistul cu peste 50 de meciuri în tricoul primei reprezentative a ținut să-i încurajeze.
”Salut băieți, vreau să vă felicit pentru performanța reușită, aceea de a vă califica la un turneu final, vreau să vă urez multă baftă acolo, să vă bucurați de acest turneu, să jucați ca o echipă adevărată, și vă zic că pentru un tânăr jucător este ceva unic să participe la un astfel de turneu.
Eu am avut șansa să joc și vă pot spune că sentimentele sunt de nedescris. Să vă bucurați de turneu, să încercați să reprezentați țara cât mai bine și sunt sigur că după acest turneu fiecare dintre voi va avea șansa să facă un pas în față, în carieră. Vă doresc multă baftă”, a spus Stanciu într-un mesaj video ce poate fi vizualizat AICI.
Mijlocașul naționalei U19, Rareș Ilie, și portarul Robert Popa, au fost incluși de L’Equipe în top 30 cei mai buni tineri fotbaliști U19 (născuți în anul 2003) din acest sezon.
Conform frf.ro, cei doi jucători, aflați pe locurile 24, respectiv 25 în acest clasament, fac parte dintr-un top select, cu nume precum Jamal Musiala, Jude Bellingham sau Harvey Elliott.
”La Robert Popa, cotidianul francez remarcă felul în care acesta își coordonează apărarea și cum comunică cu jucătorii din compartimentul defensiv. De asemenea, este notat și jocul foarte bun cu mingea la picior, lucru dobândit din perioada în care a evoluat ca atacant.
Rareș Ilie este caracterizat drept un mijlocaș de bandă polivalent, cu un control a balonului foarte bun. Este de așteptat ca el să fie unul din jucătorii de bază pentru România la Campionatul European U21 ce va fi găzduit anul viitor de țara noastră și de Georgia”, notează FRF.
Reprezentativa Under 19 a României debutează la Campionatul European sâmbătă, 18 iunie, împotriva Italiei pe DAC Arena, Dunasjka Streda.
Jucătorii au efectuat ultimul antrenament înainte de meciul de debut și au părut extrem de motivați, toți jucătorii fiind pregătiți și apți de joc din punct de vedere medical.
Partida va fi transmisă în direct pe TVR 1 de la ora 21:00. Pe 21 iunie, micii „tricolori” vor întâlni reprezentativa Franței.
Selecționata antrenată de Adrian Văsâi are parte de condiții de lux la baza de pregătire pentru Campionatul European U19.
„Tricolorii pregătesc meciurile de la EURO U19 în localitatea Šamorín, Slovacia. Complexul Sportiv de 5 stele, X-Bionic Sphere, are o suprafață totală de peste 1.000.000 m2 și oferă condiții profesionale pentru 26 de discipline olimpice. În 2016, complexul a devenit și Centrul Olimpic al Slovaciei. Acesta are una dintre cele mai mari și mai moderne baze ecvestre olimpice și un stadion de atletism modern”, se arată pe într-un comunicat postat pe site-ul FRF.ro.
Naționala României a dezamăgit 20 de milioane de suporteri, iar speranțele tuturor suporterilor se îndreaptă acum către noile generații.
Naționala lui Edi Iordănescu are șanse minime să se califice la Campionatul European din 2024, însă România U19 poate spăla o parte din rușine la turneul final din Slovacia.
FRF a anunțat pe site-ul oficial jucătorii convocați de selecționerul Adrian Văsîi pentru meciurile din grupă cu Italia, Franța și Slovacia, care vor avea loc în perioada 18-24 iunie.
Portari: Robert Popa (U Craiova 1948), Alexandru Borbei (US Lecce/Italia), Denis Lungu-Bocean (SV Kuchl/Austria)* (rezervă)
Fundași: Alexandru Pantea (FC Hermannstadt), Sergiu Pîrvulescu (ACS Petrolul 52), Gabriel Dănuleasă, Dan Sîrbu (ambii Farul Constanța), Andrei Coubiș (AC Milan/Italia), Denis Radu (Politehnica Timișoara), Botond Gergely (FK Csikszereda)
Mijlocași: Nicolas Popescu, Ștefan Bodișteanu, Eduard Radaslavescu, Răzvan Tănasă, Enes Sali (toți Farul Constanța), Andrei Pandele (FC Metaloglobus), Rareș Ilie (FC Rapid 1923), Doru Andrei (Politehnica Timișoara), Aurelian Ciuciulete (FCSB)
Atacanți: Andreas Chirițoiu (Unirea Constanța), Luca Andronache (Farul Constanța)
Academia lui Gică Hagi domină fără doar și poate selecția la naționala U19. Astfel, fundașii Gabriel Dănuleasă, Dan Sîrbu, mijlocașii Nicolas Popescu, Ștefan Bodișteanu, Eduard Radaslavescu, Răzvan Tănasă, Enes Sali și atacantul Luca Andronache, se vor lua la trântă cu cei mai talentați jucători din Europa.
Printre cei convocați se numără și noua senzație a Rapidului, Rareș Ilie, purtătorul tricoului cu numărul zece, Enes Sali, cel mai tânăr debutant din istoria naționalei de seniori, dar și fiul lui Gică Popescu, Nicolas.
Dinamo, Universitatea Craiova sau CFR Cluj nu au niciun jucător convocat, în timp ce FCSB are un singur fotbalist, mijlocașul Aurelian Ciuciulete.
România U19 a efectuat un stagiu de pregătire la Miercurea Ciuc în perioada 27 mai – 3 iunie, iar între 6 și 15 iunie, echipa lui Adrian Văsîi s-a antrenat la Centrul Național de Fotbal Buftea.
Selecționerul este extrem de optimist înaintea Campionatului European, deși România are o grupă extrem de dificilă: „Lucrez cu acest grup de jucători de aproape 5 ani și am încredere că pot realiza lucruri importante la acest turneu final.
În aceste două stagii de pregătire i-am simțim motivați, au muncit din greu la fiecare antrenament. Nu ne sperie numele adversarilor. Obiectivul nostru este acela de a obține calificarea la Campionatul Mondial U20 de anul viitor”.