Au mai rămas 99 de zile până la startul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Va fi o ediție atipică a competiției, iar organizarea va fi una cu multe provocări, în condiții de pandemie.
Anul trecut Jocurile Olimpice au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus. Organizatorii au în continuare temeri în ceea ce privește competiția mai ales că numărul de infectări nu a scăzut și la Tokyo vor veni sportivi din toate colțurile lumii:
“Dacă vor continua să crească numărul infectărilor, va fi dificil să se organizeze Jocurile Olimpice în forma actuală, cu sportivi venind din toate ţările, chiar dacă nu este public”, a transmis Haruo Ozaki, președintele Asociaţiei Medicale din Tokyo.
În acest moment, Japonia se confruntă cu al patrulea val de infectări cu COVID-19. Imunizarea populației este destul de lentă, cu 1,1 milioane de persoane vaccinate dintr-un total de 126 de milioane de locuitori.
Toshihiro Nikai, un politician din Japonia, pune problema anulării Jocurilor Olimpice dacă se ajunge la concluzia că nu se pot organiza în condiții de maximă siguranță: “Dacă infecțiile se răspândesc din cauza Jocurilor Olimpice, nu știu ce rost mai au”, a spus politicianul.
Până în acest moment, România are 60 de sportivi calificați la Jocurile Olimpice, însă la startul competiției alți sportivi vor mai avea șansa de a se califica la Tokyo. Larisa Iordache este sigură că va reuși calificarea la JO:
“Dacă nu credeam că am 1oo% șanse, nu mai făceam pasul acesta, nu mă mai reapucam de gimnastică. Cred în mine, cred în ceea ce am făcut până acum, cred în antrenorii mei și în ceea ce spun ei și asta e cel mai important pentru mine”, a spus gimnasta.
Sportivii români care s-au calificat până acum la Jocurile Olimpice:
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie – 8 august 2021. Competiția supremă din sport trebuia să se desfășoare în 2020 între 24 iulie și 9 august, dar au fost amânate un an din cauza pandemiei.