FCSB vinde în timp record pachetele pentru meciurile pe care le va disputa pe teren propriu în Europa League. FANATIK a aflat că roș-albaștrii au reușit o performanță impresionantă: în mai puțin de 24 de ore, au depășit 16.000 de pachete vândute, adică aproximativ 1,5 milioane de euro încasați.
Victoria impresionantă a FCSB pe terenul celor de la PAOK Salonic a stârnit un val de entuziasm printre fanii roș-albaștri, care au luat cu asalt platforma de vânzare a biletelor. Din informațiile FANATIK, deja au fost vândute 27.000 de pachete pentru meciurile cu Midtjylland, Olympiacos și Manchester United.
Se estimează că numărul de pachete vândute va continua să crească în perioada următoare, iar în curând cifra oficială ar putea ajunge la 30.000. Primul meci de pe teren propriu, împotriva celor de la Midtjylland, va avea loc pe 7 noiembrie.
FANATIK a aflat că până la 22:00, ora de start a partidei cu RFS s-au vândut puțin peste 25.000 de pachete pentru meciurile cu letonii, Midtjylland, Olympiacos și Manchester United.
De acum încolo, suporterii campioanei României își vor putea achiziționa bilete pentru fiecare meci în parte pe care jucătorii lui Elias Chralambous îl vor disputa în grupa de Europa League pe Arena Națională. De pe data de 27 septembrie ora 12:00, fanii vor putea să cumpere pachete pentru următoarele trei partide.
FANATIK a aflat în exclusivate că FCSB a vândut nu mai puțin de 24.300 de pachete pentru meciurile din Europa League. Astfel, este foarte probabil ca numărul total de pachete vândute să nu depășească 25.000.
Campioana României preconizează că la meciul de debut din grupa de Europa League cu letonii de la RFS vor fi prezenți pe Arena Națională aproximativ 30.000 de spectatori.
După ce a vândut un număr important de pachete pentru meciurile din Europa League, FCSB a anunțat că va comercializa bilete pentru duelul cu RFS, programat joi, 26 septembrie, de la ora 22:00, pe Arena Națională.
”FCSB anunță că biletele pentru partida cu Futbola klubs RFS, campioana Letoniei și liderul la zi al clasamentului, care se va disputa joi, începând cu ora 22:00, vor fi disponibile la casele de bilete de la National Arena în zilele de miercuri și joi.
Casele de bilete de pe Bulevardul Basarabia vor fi deschise miercuri în intervalul orar 12:00-19:00. În ziua meciului, casele de bilete de pe Bulevardul Basarabia și Strada Maior Ion Coravu vor fi deschise începând cu ora 12:00.
În paralel, biletele pentru meciul cu RFS, precum și pachetele pentru toate partidele, vor putea fi achiziționate online, pe platforma de ticketing a clubului, până joi seara, la 20:00. Link în comentarii!”.
Facem următoarele precizări cu privire la accesul copiilor și persoanelor cu dizabilități pe National Arena:
1. Copiii cu vârsta de până în 7 ani beneficiază de acces gratuit pe stadion, cu condiția să fie însoțiți de un adult. În situația în care un adult este însoțit de doi copii cu vârsta de până la 7 ani, acesta trebuie să achiziționeze un al doilea bilet.
2. Persoanele cu dizabilități sau însoțitorii acestora pot ridica biletele speciale de la casele de bilete ale stadionului în zilele de miercuri și joi. Pentru a primi biletele, acestea trebuie să prezinte copii după C.I. a persoanei cu dizabilități și actul doveditor al dizabilității respective, precum și copie după C.I. a însoțitorului.
Atenție! Persoanele cu dizabilități sunt obligate să prezinte certificatul de dizabilitate inclusiv la accesul în incinta stadionului”, se arată pe pagina de Facebook a campioanei României.
FCSB a vândut până la acest moment 22.000 de pachete pentru cele 4 meciuri pe care le va juca pe Arena Națională în Europa League, ceea ce înseamnă că Gigi Becali va încasa o sumă de peste 2,5 milioane de euro.
Campioana României a repus la vânzare circa 800 de pachete la Peluza Nord, în ciuda faptului că în urmă cu două zile s-a anunțat sold-out în acea zonă a stadionului. În cazul în care nu se vor vinde toate pachetele, FCSB va scoate la vânzare bilete pentru fiecare partidă în parte.
Gheorghe Mustață, liderul galeriei celor de la FCSB, a dezvăluit în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA câte pachete a vândut până în acest moment campioana României pentru meciurile din UEFA Europa League.
„Deci numărul de pachete, 100% vă spun eu, că nu am dat niciodată mai mult decât sunt, sunt vândute aproape 25.000 de pachete și sperăm să se mai vândă până la ora primului meci, dacă nu, clubul va băga la vânzare pentru suporterii care nu au reușit să își ia pachet. Cred că vânzarea pachetelor se va opri miercuri, cred și se vor pune bilete la vânzare”, a declarat Gheorghe Mustață la FANATIK SUPERLIGA.
FANATIK a aflat în exclusivitate că FCSB a reușit să vândă până la data de 19 septembrie ora 16:00, peste 22.000 de pachete, spre bucuria lui Gigi Becali.
În condițiile în care mai sunt nu mai puțin de șapte zile până la debutul în grupa Europa League cu letonii de la RFS, sunt șanse mari ca vânzările să se accelereze în perioada următoare.
Astfel, Gigi Becali aproape și-a recuperat în doar 24 de ore investiția făcută în doi jucători cumpărați anul acesta: Marius Ștefănescu și Mihai Popescu. În schimbul extremei transferate de la Sepsi, roș-albaștrii au plătit 1,3 milioane de euro. Fostul fundaș al Farului, adus recent, a costat 250.000 de euro.
Până în acest moment, fanii FCSB au cumpărat pachetele pentru sectoarele centrale de pe primele două inele ale Arenei Naționale. Vineri, 13 septembrie, după doar 13 minute de la punerea în vânzare, se dăduseră deja 5.500 de pachete. Acest anunț a fost făcut chiar de Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al campioanei.
Cel mai ieftin tichet costă 150 de lei, iar cel mai scump 1.650 de lei. Acestea sunt prețurile pachetelor pentru meciurile pe care FCSB le va juca pe teren propriu în faza grupei de Europa League.
Prețurile pachetelor sunt următoarele:
PELUZE – INEL 3 – 150 LEI
PELUZE – INEL 2 – 210 LEI
PELUZE – INEL 1 – 250 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 3 – 450 LEI
TRIBUNA 1 – INEL 3 – 450 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 2 – 500 LEI
TRIBUNA 1 – INEL 2 – 500 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 1 – 550 LEI
VIP 3 – 1.000 LEI
VIP 2 – 1.350 LEI
VIP 1 – 1.650 LEI
Campioana României va disputa patru partide pe teren propriu în grupa de Europa League. Primul adversar va fi echipa letonă FC RFS, iar meciul se va disputa joi, 26 septembrie. Echipa letonă a învins greu în campionat pe Valmiera, scor 2-1.
După duelul în care campioana României este favorită, va urma cel cu FC Midtjylland, pe 7 noiembrie, ora 19:45. Apoi echipa antrenată de Elias Charalambous va juca împotriva grecilor de la Olympiacos FC, pe 28 noiembrie, de la ora 22:00.
Ultima partidă de acasă pe care o are programată FCSB în grupa de Europa League este și cea mai așteptată de fani. pe 30 ianuarie, va veni la București Manchester United, iar meciul este programat la ora 22:00.
„Oracolul de la Bălcești” e convins că FCSB nu va pierde duelul cu Manchester United și anticipează că roș-albaștrii pot obține 12 puncte în cele 8 meciuri. Rangers, Manchester United, PAOK, Olympiakos, Midtjylland, Qarabag, Hoffenheim și RFS sunt adversarele pe care le va întâlni echipa patronată de Becali.
„Între zero și opt puncte o să facă, cu 10 puncte vine în primele 20 de echipe. Un punct sau două pot să facă, dar pot să facă și 12, fiți atenți ce vă spun. La fotbal e posibil orice, absolut orice. Faceți un pariu cu mine?
Manchester United nu câștigă la București, fac pariu cu voi. Mergem pe o sticlă de apă Aqua Carpatica”, a declarat Mitică Dragomir la FANATIK SUPERLIGA.