Sport

În NBA, ca la Voluntari! Scene incredibile cu un campion care a luat trofeul cu el în Congo. VIDEO

12.08.2019 | 15:15
In NBA ca la Voluntari Scene incredibile cu un campion care a luat trofeul cu el in Congo VIDEO

Scenele incredibile cu trofeul NBA adus de Serge Ibaka  în Congo, țara sa natală. Jucătorul lui Toronto Raptorsa fost  filmat în timp ce mânca lângă cupă, înconjurat de mulți oameni veniți să-l vadă. Moment care ne aduce aminte de petrecerea fotbaliștilor de la FC Voluntari în 2017, când au câștigat pentru prima dată în istorie Cupa României. Atunci, Dan Leasă, directorul general al echipei, a adus trofeul în curtea casei, unde a chemat lăutarii și a făcut un grătar în toată regula cu mici și cu bere 🙂 .

Jucătorul din NBA care a petrecut la fel ca la Voluntari

Serge Ibaka este un jucător de baschet profesionist cu dublă cetățenie. Deși s-a născut în Congo, a ales să joace pentru naționala de baschet a Spaniei, țara lui adoptivă. De 9 sezoane evoluează în NBA, fiind unul dintre cei mai apreciați jucători.  În Europa, a evoluat la echipe iberice mai modeste, dar și pentru Real Madrid, cel mai titrat club de baschet din Spania.

În NBA, ca la Voluntari! Scene incredibile cu un campion care a luat trofeul cu el în Congo. VIDEO
În NBA, ca la Voluntari! Scene incredibile cu un campion care a luat trofeul cu el în Congo. VIDEO

Cu toată cariera sa internațională, Serge Ibaka a petrecut exact ca oficialii de la FC Voluntari. în urmă cu 2 ani. Marcel Popescu, președintele Universității Craiova, declara după acel moment: „Cum să o ia unul acasă și să o umple de mici și muștar?! (n.red. – Cupa României) Dacă era echipa, erau acolo jucătorii și ascultau manele ca să se distreze, era ok, dar nu sunt obligat să accept să văd trofeul ăla pe un gard. Păi pe trofeul ăla se mai află numele câtorva echipe. Nu poate să o ia unul acasă și să o umple de mici și muștar”.

Serge Ibaka are încă 17 frați

Născut în Congo pe 18 septembrie 1989, Serge Ibacka provine dintr-o familie numeroasă, cu 18 copii. El este cel de-al 15-lea, în ordinea vârstei, dintre aceștia. Părinții lui au fost, de asemenea, jucători profesioniști de baschet, dar au evoluat doar în țara natală. Jucătorul lui Toronto Raptors are un salariu de 65.000.000 de dolari pe an, fiind unul dintre cei mai bine plătiți sportivi din lumea baschetului.

În 2017 a semnat contractul cu Toronto Raptors, actuala campioană din NBA și a câștigat medalia de aur cu naționala Spaniei la Campionatul European din 2011, învingând în finală naționala Franței cu scorul de 98-85.

  • 29 de ani are Serge Ibaka
  • 65.000.000 de dolari pe an este salariul lui Serge Ibaka la Toronto Raptors
Tags: