Sport

Victor Pițurcă, gata să revină la Steaua! Condiția pusă de fostul selecționer: „Aș fi de acord”

Victor Pițurcă a dezvăluit în exclusivitate pentru FANATIK în ce condiții ar reveni la Steaua. Fostul selecționer a vorbit despre Daniel Oprița, promovare, investiții și viitorul clubului.
08.09.2026 | 06:55
Victor Piturca gata sa revina la Steaua Conditia pusa de fostul selectioner As fi de acord
Victor Pițurcă anunță în ce condiții revine la Steaua! Mesaj categoric: „În România nu voi mai antrena niciodată”
ADVERTISEMENT

Victor Pițurcă nu mai ia în calcul o revenire pe banca unei echipe din România. Fostul selecționer spune că și-a încheiat cariera de antrenor în fotbalul românesc, însă lasă deschisă varianta unei noi aventuri în străinătate. Ofertele nu au lipsit în ultima perioadă.

Victor Pițurcă nu mai vrea să antreneze în România: „Niciodată”

Situația este diferită când vine vorba despre Steaua. Pițurcă nu se mai vede antrenor în Ghencea, dar ar fi dispus să ajute clubul într-o funcție de conducere. Fostul selecționer este îngrijorat de situația actuală a formației și de incertitudinea privind viitorul.

ADVERTISEMENT

Pițurcă a vorbit și despre Daniel Oprița, aflat într-un moment complicat după începutul slab de sezon. Îi ia apărarea tehnicianului și consideră că acesta trebuie să continue. Fostul selecționer amintește că Oprița a rezistat șapte ani pe banca Stelei și a obținut rezultate în condiții dificile. Cea mai mare problemă rămâne însă imposibilitatea promovării în SuperLiga. Pițurcă speră ca situația juridică să fie rezolvată și este pregătit inclusiv să discute cu ministrul Apărării.

Victor Pițurcă anunță în ce condiții revine la Steaua! Mesaj categoric: „În România nu voi mai antrena niciodată”

Pițurcă rămâne deschis unei reveniri în fotbal, dar numai în anumite condiții. Nu este interesat de ofertele pe care le consideră sub nivelul său, iar România este exclusă complet când vine vorba despre meseria de antrenor. Pentru Steaua ar face însă o excepție, dacă ar fi solicitat pentru o funcție de conducere.

ADVERTISEMENT

„Cu siguranță, ca antrenor să vin la Steaua cred că nu se mai pune problema. Dacă va fi nevoie de serviciile mele în conducere, cred că aș fi de acord pentru Steaua. În România nu voi mai antrena niciodată. În străinătate, poate. Acum sunt echipe mici care mă doresc, dar nu mă interesează. Sunt oferte și acum și am mai avut din Arabia Saudită, din Kuweit. Când am plecat la Craiova, după șapte zile a venit o ofertă de la naționala Siriei. Dacă nu acceptam să merg la Craiova, cred că mă duceam”, a declarat Victor Pițurcă pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Mesaj de susținere pentru Daniel Oprița. Ce îi transmite antrenorului Stelei

Fostul selecționer păstrează o legătură apropiată cu oamenii alături de care a scris istorie la Steaua. Generația care a cucerit Cupa Campionilor Europeni rămâne atentă și la ceea ce se întâmplă în prezent în Ghencea.

ADVERTISEMENT

„Da, a fost frumos să ne revedem și să luăm masa împreună. E important să fim uniți și să ne vedem cât mai des. A fost și Valentin Ceaușescu. Într-adevăr, a avut niște probleme de sănătate mai delicate, dar acum este foarte bine.

La Steaua e un moment greu acum, dar sunt convins că vor scoate echipa din impasul ăsta. Au plecat jucătorii titulari și Oprița nu a putut să închege un lot cum și-ar fi dorit. Am înțeles că se mai fac 2-3 transferuri acum și în iarnă la fel. Sunt convins că va continua. Ce antrenor a mai stat șapte ani la un club? Steaua e Steaua. Știm foarte bine cum s-au derulat lucrurile și că a avut rezultate. Acum o să se vadă forța, psihicul și mentalitatea unui antrenor. Trebuie să lupte pentru Steaua și nu ar fi fost bine să renunțe. Dacă pleacă, trebuie să plece cu fruntea sus, nu așa. Nu îi aparține în totalitate vina și cred că ar trebui să înțeleagă și suporterii”, a mai spus Pițurcă.

ADVERTISEMENT

Pițurcă, despre blocajul promovării Stelei: „Nu mi se pare normal”

Problema dreptului de promovare rămâne, în opinia lui Pițurcă, principalul obstacol pentru proiectul din Ghencea: „FRF are cumva dreptate, dar ce faci dacă termină sezonul regulat pe primele șase locuri șase echipe care nu au drept de promovare?! Sau trei-patru? Nu mi se pare normal. Nu e normal ca o echipă să nu aibă dreptul să promoveze că a dat cineva nu știu ce lege. Ce înseamnă asta? Sau ce contează că sunt banii de la Armată sau de la primărie? Care banii voștri? Banii voștri se duc în Ucraina, miliarde.

Afectează și criza asta politică. Poate un ministru nou al Apărării va rezolva situația. Eu cred că și domnul Miruță și-a dorit foarte mult ca Steaua să promoveze, dar nu a putut. Chiar vreau să am o discuție cu dânsul și să aflu ce s-a întâmplat. Trebuie să știm adevărul”, a adăugat fostul selecționer al naționalei României.

Pițurcă ar contribui financiar la Steaua: „Aș putea să ajut cu o sumă anuală”

Victor Pițurcă nu exclude o implicare financiară la Steaua, însă admite că o contribuție individuală nu ar rezolva problemele clubului. În opinia sa, Steaua are nevoie de investiții consistente și de o conducere capabilă să construiască un proiect pe termen lung.

„Din păcate, nu prea sunt oameni care vor să investească la Steaua și asta e o problemă. La Steaua trebuie mulți bani. Eu aș putea să ajut cu o sumă modică anuală, dar e nevoie de un buget serios, mai ales în primii 2-3 ani, ca să poți să faci performanță. Plus oameni capabili să facă asta la club. În situația asta ne e teamă tuturor celor din generația 1986. Ne e frică să nu dispară Steaua la un moment dat. Clubul e într-un moment greu și nu știm ce se va întâmpla și ce ne rezervă viitorul”, a conchis Victor Pițurcă pentru FANATIK.