Sport

În sfârşit! S-a stabilit primul meci din istoria fotbalului din România în care va fi folosit sistemul VAR

Supercupa României dintre CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe de pe data de 9 iulie va fi primul meci din istoria fotbalului românesc care va avea parte de sistemul de arbitraj VAR.
20.05.2022 | 11:03
In sfarsit Sa stabilit primul meci din istoria fotbalului din Romania in care va fi folosit sistemul VAR
Supercupa României dintre CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe de pe data de 9 iulie este primul meci din istoria fotbalului românesc cu arbitraj VAR. Sursă foto: frf.ro
ADVERTISEMENT

Sepsi Sfântu Gheorghe a reușit să câștige primul trofeu din istoria clubului la doar 11 ani de la înființare, după 2-1 în finala Cupei României cu FC Voluntari, și va juca pentru încă un trofeu împotriva campioanei CFR Cluj.

E oficial: CFR Cluj – Sepsi Sfântu Gheorghe, primul meci din România cu sistemul VAR

Supercupa României dintre CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe va fi prima partidă care va avea parte de un arbitraj VAR, o finală care va putea fi tranșată în sfârșit fără discuții interminabile legate de arbitraj.

ADVERTISEMENT

Sistemul va fi apoi implementat la toate meciurile din Casa Pariurilor Liga 1, care va debuta în weekend-ul 16-17 iulie.

Sistemul VAR este extrem de așteptat de către toate cluburile din România, iar FANATIK a fost prezent la simulările arbitrilor care se pregătesc intens pentru implementarea în Liga 1. Aceste simulări au continuat și de la stadion la meciurile importante din Liga 1.

ADVERTISEMENT

FCSB – Universitatea Craiova și Dinamo – FC U Craiova 1948 au avut parte de simulări VAR, supervizate Kyros Vassaras

FANATIK a aflat în exclusivitate că președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras a supervizat toată „operațiunea” la meciul dintre Dinamo – FC U Craiova 1948. Grecul s-a aflat în camera VAR unde a analizat atent fiecare fază, alături de arbitrul Marcel Bîrsan.

Același lucru s-a întâmplat și la derby-ul de pe Arena Națională dintre FCSB și Universitatea Craiova, iar FANATIK l-a surprins la „repetiții” pe Radu Petrescu în camera VAR.

ADVERTISEMENT

Cluburile din Liga 1 consideră VAR-ul salvarea fotbalului românesc: „Toate ţările au, de ce numai România nu?”

Majoritatea cluburilor din Liga 1 au criticat dur conducerea CCA și FRF pentru faptul că Liga 1 nu a avut parte în acest sezon de sistemul VAR, iar greșelile de arbitraj au fost la ordinea zilei, unul dintre cei mai vocali fiind Mihai Stoica: „Ideea e în felul următor. Doar cineva cu soft-ul în ochi poate spune. Iar ne întoarcem la VAR, noi nu avem nici goal line technology. Are Albania VAR, Kosovo are. Poate ne împrumută. E jenant”.

Ba mai mult, patronul FCSB, Gigi Becali a amenințat că va retrage echipa de pe teren: „Aduceți VAR cât mai repede că voi ajunge să îmi retrag echipa de pe teren. Nu mă credeți? Așteptați și o să vedeți. Burlene, VAR, VAR și iar VAR. Nu mai accept nicio scuză de la tine. Și nu o da pe Gino că nu ține. Tu ești numărul 1 și tu decizi”. 

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu își dorește de asemenea implementarea VAR, pentru a evita orice suspiciuni: „Eu zic de trei ani să bage VAR, de când a apărut. Îmi doresc corectitudine, să nu mai fie ceartă. Problemele ar fi mult mai mici şi mult mai multă linişte. Şi nu ar mai fi eliminări la antrenori. Dacă vezi la VAR te linisteşti ca antrenor. Campionatul ăsta şi playoff-ul din acest sezon sunt convins că nu vom avea. Spuneţi-mi o ţară, sunaţi în toate ţările de lângă România şi dacă e vreo ţară care nu are atunci eu tac din gură. Mergeţi şi în Uzbekistan, ia vedeţi, ăia au? Toate ţările au, de ce numai România nu?”.

Extrem de acid a fost și antrenorul celor de la FC Botoșani, Marius Croitoru: „În momentul acesta, singura salvare a fotbalului românesc este VAR-ul. Sunt greșeli pe care oamenii din spatele televizorului le pot repara. Sunt lucruri care mă deranjează teribil. Chindia a fost practic defrișată anul ăsta. Când va exista VAR-ul, nu vor mai fi discuții, o să vedeți. Vom sta liniștiți pe bancă, o să vedeți antrenori și jucători mult mai calmi și mai siguri, fără atacuri dure sau simulări. Fotbalul românesc se va îndrepta”.

Adrian Porumboiu consideră că sistemul VAR este esențial pentru fotbalul românesc: „Se juca altfel și aveam o finală”

Adrian Porumboiu e de părere că lucrurile ar fi stat cu totul altfel în acest final de sezon dacă am fi avut parte de sistemul VAR: „Aș vrea să spun neapărat acest lucru. Ce ar fi însemnat pentru România dacă avem VAR la aceste ultime două meciuri?! S-au înregistrat două rezultate care nu corespund realității. Mai spunea cineva ceva? Se trăgea linia: ofsaid la FCSB – Voluntari și la CFR – Craiova. Se juca altfel și aveam o finală.

Echipele trebuie să fie la adăpostul a tot ceea ce înseamnă regulile jocului și ale fair-play-ului. Am mai auzit eu arbitrii și diferite poziții… VAR-ul este sfânt pentru competiții. Mai sunt erori și cu VAR, însă acolo unde arbitrii sunt încăpățânați și încrezuți și nu se uită la VAR. Am văzut în Franța, în Italia”, a declarat fostul finanțator al lui FC Vaslui, în exclusivitate pentru FANATIK.

  • 9 iulie e data la care se va disputa primul meci din istoria fotbalului românesc cu sistemul VAR, Supercupa României dintre CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe
ADVERTISEMENT