Sport

Bauza vs Messi! În urmă cu doi ani retrograda cu FC U Craiova, iar acum și-a îndeplinit marele vis: ”Nici nașterea unui copil nu egalează ziua asta”. Video

Juan Bauza, fostul star al FC U Craiova și-a îndeplinit marele vis: duel cu Messi! În urmă cu aproape doi ani, jucătorul retrograda în al doilea eșalon al fotbalului din România
02.02.2026 | 13:30
Bauza vs Messi In urma cu doi ani retrograda cu FC U Craiova iar acum sia indeplinit marele vis Nici nasterea unui copil nu egaleaza ziua asta Video
Un fost star din SuperLiga s-a duelat cu Leo Messi. Sursă foto: Instagram francescasimionescu
ADVERTISEMENT

Argentinianul Juan Bauza, care este împrumutat de FC U Craiova la echipa columbiană Atletico Nacional, a avut șansa de a-l întâlni pe Leo Messi. Fostul star din SuperLiga i-a fost adversar campionului mondial.

Fostul star din SuperLiga, adversar pentru Leo Messi

Formația Inter Miami, campioana din MLS, a început pregătirile în vederea viitorului sezon și a mers în Columbia pentru un amical de gală cu Atletico Nacional. Venirea lui Messi a creat isterie la Medellin, iar pe stadionul Atanasio Girardot au fost peste 40.000 de spectatori.

ADVERTISEMENT

A fost o partidă de neuitat pentru Pepe Bauza, care a avut onoarea de a se afla față în față cu Lionel Messi. ”Perla” lui Adrian Mititelu a început jocul pe banca de rezerve, dar a fost introdus în startul reprizei secunde și a jucat timp de o jumătate  de oră împotriva idolului său, până când a cesta a fost înlocuit și ovaționat la scenă deschisă.

Partida s-a încheiat cu victoria lui Inter Miami, scor 2-1. Columbienii au deschis scorul în prima parte prin Juan Rengifo (25), dar americanii au revenit în partea secundă cu reușita lui Luis Suarez (54) și autogolul lui Elkin Rivero (90+1).

ADVERTISEMENT

Cum a trăit iubita lui Bauza amicalul cu Messi

În tribunele stadionului din Medellin s-a aflat și Francesca Simionescu, iubita româncă a lui Juan Bauza. Aceasta a făcut mai multe postări pe contul său de Instagram, iar într-una dintre ele a precizat că fostul jucător de la FC U Craiova are un tatuaj cu Messi ridicând trofeul Cupei Mondiale.

ADVERTISEMENT

”Cred că nici nașterea unui copil nu egalează ziua asta pentru el. Am zis de multe ori că principiul nostru de viață este să trăim atât de multe momente despre care să putem povesti nepoților când o să fim bătrâni senili.

Cu siguranță, pentru Pepe asta va fi amintirea care îi va rămâne întipărită în minte chiar și dacă va avea demență. Super happy pentru el că și-a îndeplinit un vis.

ADVERTISEMENT

Cât despre mine… încă nu pot să cred ce trăiesc de când l-am cunoscut. Lăsând la o parte toate oportunitățile, să ne văd crescând atât de frumos împreuna e cea mai mare fericire”, a scris iubita lui Bauza, pe rețelele de socializare.

Cum a ajuns Bauza în România

În vârstă de 29 de ani, Juan Bauza este un mijlocaș care a ajuns prima dată în România la începutul anului 2020, fiind adus de Csikszereda de la Colon. După un an și jumătate a fost luat împrumut de FC U Craiova, iar un an mai târziu oltenii l-au achiziționat definitiv în schimbul sumei de 150.000 de euro.

Argentinianul s-a remarcat imediat în SuperLiga, însă problemele avute de FC U Craiova l-au obligat pe Adrian Mititelu să se despartă de jucătorul său favorit. Mai întâi l-a trimis la Baniyas, în Emiratele Arabe Unite, iar în vară l-a împrumutat la Atletico Nacional, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.

  • mai 2024 este luna în care FC U Craiova a retrogradat din SuperLiga

Care este situația lui Bauza la Atletico Nacional

Columbienii au o clauză prin care îl pot transfera definitiv pe Bauza, însă trebuie să achite 2,5 milioane de euro. La începutul acestui an, Adrian Mititelu a explicat în detaliu care este situația argentinianului.

”Am ținut legătura cu Bauza. Cei din Columbia au două opțiuni de transfer definitiv, una în decembrie și una în mai. Pe cea din decembrie nu au activat-o. Nu pot să vă spun despre cât este vorba, dar este o sumă importantă. La vară se poate întoarce la noi, dar o să găsim o variantă pentru el.

Sunt multe cluburi care și-l doresc. Sunt probleme financiare peste tot, nu doar în România. Au și cei de acolo o reținere legată de sumă, nu de randamentul lui. Acesta este motivul, nu că nu îl mai vor cei de acolo”, a declarat Mititelu.