Profund îngrijorat de faptul că play-off-ul Superligii s-ar putea disputa fără FCSB și CFR, am urmărit (în calitatea mea de rapidist practicant) cu atenție și îngrijorare derby-ul de clasament de la Galați. La finalul căruia am fost nevoit să admit, practic împotriva voinței mele, că fotbalul românesc se îndreaptă într-o direcție evident corectă. Singura (eventuală) problemă a direcției fiind sensul, ca în mecanica clasică.
Îngrijorat de agresiunea neregulamentară și neprovocată a numitului Zivulic și impresionat de atacurile asimetrice al campioanei, am remarcat cu satisfacție că lucrurile au rămas, în cele din urmă, dedesubtul controlului. Nu doar printr-o delegare la centru pe cât de aleatoare pe atât de inspirată, ci și printr-un asistent VAR care confirmă că un henț nedetectat pe fond de Galați și Zivulic nu e nimic altceva decât o regretabilă (și irepetabilă) întâmplare.
Astfel, plenar relaxat, propun două subiecte spre dezbatere publică. În primul rând, modificarea regulamentului de calificare în play-off, prin introducerea criteriului audiență, acest criteriu urmând să aibă forța dreptului de veto la deciziile ONU. Nu voi pregeta să lansez (cu responsabilitate) o petiție online în acest sens. Până atunci, vă propun să dezbatem un alt subiect, infinit mai puțin important – Drilon Hazrollaj.
Drilon Hazrollaj este, pentru cei care au deschis mai târziu aparatele de radio, un fotbalist kosovar legitimat la Rapid. Venirea sa în Superliga este o consecință a strategiei de transferuri a clubului din Giulești care, pentru a-și asigura supremația în competiția internă, dublează fără milă toate posturile. În medie, desigur. În sensul că anumite posturi pot fi triplate, în timp ce altele rămân acoperite de un singur fotbalist. Ceea ce conduce la această medie optimă – 2 pe post. Bine… posibil să fie si o consecință a unei credințe de dată recentă, conform căreia cetățenia kosovară e garanția talentului fotbalistic.
Extremă dreapta, Drilon a fost legitimat în vară ca a treia opțiune pe un post pe care Rapidul îi avea deja pe căpitanul Dobre și studentul Pop. Așa cum îi stă bine opțiunii 3, noul venit a costat mai mult decât contracandidații săi la un loc fiind, cu 900k EUR, al doilea cel mai scump transfer al Rapidului de la revenirea în primul eșalon (după Jambor). După vreo 160 de minute împărțite în 5 meciuri, Drilon ia o decizie care avea să îi marcheze cariera la Rapid – face pubalgie. Astfel încât dispare de pe radarul lui Gâlcă între august și decembrie.
După 5 luni revine în atenția antrenorului, precedat însă de zvonurile unei nemulțumiri induse de modul în care s-a recuperat în perioada de absență. Cu Pop împrumutat la Ploiești, după pregătirea de iarnă Drilon nutrea speranțe (bazate și pe 900k de motive) că va avea șansa de a lupta pentru un loc în echipă. Șansă a avut, însă s-a dovedit a fi (mă scuzați!) șansa porcului de Crăciun.
După fro’ 12 minute pe final cu U Cluj, Jambor a fost preferat titular pe postul său atunci când Gâlcă a decis să îl odihnească pe Dobre. Eveniment care declanșează discuția pe care v-o propun. Pentru că gararea pe linie decedată a numitului Drilon are multiple semnificații.
Atunci când pe postul tău joacă un fotbalist care e orice, numai extremă nu, nu ai dreptul să iți faci iluzii despre viitorul tău fotbalistic pe termen scurt. Până la urmă, este dreptul oricărui antrenor să decidă titularii, rezervele și jucătorii pe care nu se bazează. Singura întrebare fiind de ce a fost împrumutat Pop și nu Drilon. Adică de ce am vrut să salvăm o cheltuială de 700k și nu una de 900k. Ca să nu avem vorbe, acestea sunt sumele de transfer pe care le găsim în dreptul celor doi pe Transfermarkt.
Mă refer aici atât la relația sa cu clubul, cât și la cea cu suporterii. Dacă există un club în Superliga în care suma de transfer nu e absolut deloc un argument pentru a juca, ei bine, Rapidul e acela. Totuși, pe lângă contabilul clubului, aș paria că mai există cel puțin încă un om (important…aș fi tentat să spun) care se întreabă pe ce a plătit aproape 1 milion de euro. Iar suma asta de 1 milion creează deja de ceva timp anxietate în Giulești, în asociere cu alt nume de jucător cu profil ofensiv care a uitat fotbalul.
În ceea ce privește suporterii, treaba stă în felul următor. Dacă Jambor intra în extremă, singura alternativă din lot find Dobre, toată lumea e chill. Căpitanul-golgeter trebuie odihnit, înțelege tot omul. Dar când pe bancă Dobre și Drilon se încălzesc reciproc într-o seară friguroasă de februarie, toată lumea se întreabă de ce naiba nu e kosovarul în teren. Iar când zic “toată lumea”, aș îndrăzni să includ și persoana importantă din paragraful precedent. Pentru că…ce se-ntâmplă… antrenorul poate avea motive care mai de care mai obiective pentru a nu folosi un jucător; atâta vreme însă cât nu ne dai șansa să le cunoaștem, ele nu există.
În primul sezon după promovare, Miță Iosif, antrenorul cu impact mult subevaluat în istoria recentă a Rapidului, l-a folosit ca mijlocaș central într-un meci cu Voluntari pe… Nastos în locul lui Barbu. Nastos, fundaș central (tehnica stâlpului, agilitatea elefantului mort), Barbu mijlocaș ofensiv. Barbu, bine-merci în lot. Desigur, Miță avea motivele lui pentru a nu-l folosi pe Barbu, doar că le știa doar el. Noi, în tribuna (și mult mai mulți alții la TV) nu am priceput nimic. Scor? 0-1, de mă-ntrebi? Morala? Dacă nu vrei să folosești un jucător, prezența sa pe foaie indică fără dubiu că e apt de joc.
Iar aceste două informații (apt, nu joacă), coroborate cu o improvizație pe post și cu un rezultat prost, sunt rețeta perfectă pentru nemulțumire. A pedepsi astfel un jucător (chiar dacă pedeapsa e 101% meritată) e neproductiv pentru club (revin la sumă), pentru jucător, dar și pentru antrenor. Care se putea proteja lăsând jucătorul în afara lotului (cazul Baroan, nu?)
Cu riscul de a pierde, aș paria o sumă frumușică pe relația Drilon – Gâlcă. Mai exact pe absența ei. Nu doar în contextul mercantil al sumei de transfer, ci și în cel deloc inimaginabil al unei indisponibilități a lui Dobre. Dar, poate chiar mai important, în contextul Jambor.
Slovacul, în mod evident simpatizat de coechipieri (vezi reacția după golul de la Sibiu), dar și de suporteri, a reușit miracolul – să scoată capul de sub apă după un an și jumătate. Fapt pentru care a fost răsplătit cu un cadou otrăvit: titular, dar pe un alt post, pentru care nu are calități. Înlocuit, evident, la pauză. Pedepsit, gen. Ceva similar cu “capu’ la fund” din nou…
Fără să vă dați seama, ați picat în capcana pe care cu meșteșug v-am întins-o: tocmai ați citit avancronica meciului de Cupă de la Cluj. Pentru că acesta este contextul în care Rapidul lui Gâlcă se deplasează în Gruia. Mai exact, contextul arată așa.
În play-off vom avea cel puțin una dintre CFR și FCSB; cel mai probabil pe ambele. Dacă FCSB s-a antrenat și a jucat atât de bine în ultima parte a sezonului regulat, nu e nevoie de prea multă imaginație să înțelegi cât de bine vă juca în play-off. Ai prins-o? Așadar, mai ales pe fondul jocului de echipă dominantă al Rapidului, șansele de a accede la… numiți vă rog obiectivul real…cresc exponențial. Aidoma creșterii economice negative, desigur.
Astfel, meciul decisiv cu alde Pancu devine, cum ar spune Bergodi, decisivissim. Atât pentru performanța sportivă a Rapidului în acest sezon, cât și pentru starea de bine a dlui Gâlcă. Pentru că un rezultat nedorit ar fi exact contextul în care toată lumea își aduce aminte de toate alea. Inclusiv alea de mai sus.
De aceea, eu prefer să mă păstrez în zona gândurilor pozitive și să-mi imaginez că mâine Rapidul va întrerupe seria care l-a luat pe sus pe Pancone și l-a transformat în tribun wannabe, în orașul corect, dar de partea greșită a băncilor vopsite în tricolor.