News

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin tragere la sorți judecătorii care vor face parte din completurile de cinci

Colegiul de Conducere al ICCJ a tras la sorți componența celor două completuri de judecători în materie penală și a celor două completuri pentru cauzele civile.
03.01.2022 | 21:22
Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit prin tragere la sorti judecatorii care  vor face parte din completurile de cinci
Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu/ Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Membrii completurilor de judecată vor rămâne aceeași pe durata anului care tocmai a început.

Constituirea acestor completuri a generat de-a lungul vremii dispute aprinse, mai ales în ce privește completurile de cinci din domeniul penal.

Potrivit legii, acestea judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de către Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secție la care sunt trimise dosarele demnitarilor.

ADVERTISEMENT

În urma tragerii la sorți care a avut loc luni, Completul 1 penal are următoarea componență: Iulian Dragomir (vicepreşedintele ICCJ), Lucia Tatiana Rog, Andrei Claudiu Rus, Oana Burnel și Mădălina Anca Alexandrescu.

Judecătorii Lavinia Lefterache, Elena Barbu, Alin Sorin Nicolescu, Lucian Macavei și Simona Daniela Enceanu vor face parte din Completul 2 penal, transmite Agerpres.

ADVERTISEMENT

Totodată, au fost trași la sorți și judecătorii din componența completurilor care se vor pronunța în cauze de drept civil.

În primul dintre ele vor activa Adrian Remus Ghiculescu, Maria Hrudei, Eugenia Puşcaş, Simona Lala Cristescu și Marian Budă.

ADVERTISEMENT

În Completul 2 civil a fost trasă la sorți Alina Corina Corbu, care este și  președintele Înaltei Curți. Acestei i se vor alătura Adriana Elena Gherasim, Denisa Livia Băldean, Horia Cosmin Mihăianu și Ileana Izabela Dolache Bogdan.

Potrivit G4Media, judecătorii din completurile penale s-ar putea pronunța în acest an în dosare importante de corupțe, precum cel al Elenei Udrea legat de „Gala Bute” sau în dosarul Turceni-Rovinari, în care este pus sub acuzare și Victor Ponta.

ADVERTISEMENT

De asemenea, sunt așteptate decizii care-i vizează pe Călin Popescu-Tăriceanu (achitat de prima instanță în  dosarul legat de incompatibilitatea unui fost senator), Gabriel Oprea (achitat la rândul său în dosarul care privește achiziția unei mașini de lux de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

ADVERTISEMENT