News

Încă 8 bănci au fost amendate de ANPC. Aplicau aceleași practici înșelătoare la calcularea ratelor

ANPC a sancționat încă 8 bănci din România. Instituțiile foloseau practici înșelătoare la calcularea ratelor, potrivit autorității.
25.05.2023 | 15:36
Inca 8 banci au fost amendate de ANPC Aplicau aceleasi practici inselatoare la calcularea ratelor
Încă 8 bănci au fost amendate de ANPC. Colaj Fantik.ro/ Sursa foto: Hepta.ro/Pinterest
ADVERTISEMENT

Lista băncilor amendate continuă să crească, după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că alte 8 insitituții bancare au fost verificate.

ANPC a sancționat încă 8 bănci care aplicau practici înșelătoare

La fel ca în cazul celor 11 bănci sancționate anterior, și la acestea s-au descoperit nereguli referitoare la felul în care erau calculate ratele la creditele persoanelor fizice, potrivit sursei citate.

ADVERTISEMENT

Astfel, ANPC susține că cele opt bănci aplicau aceleași practici înșelătoare la calcularea ratelor, iar românii care la un moment dat au accesat un astfel de credit trăiesc adevărate drame în ziua de azi.

“Aşa cum am mai spus, acţiunea va continua. Încă opt bănci au fost sancţionate pentru ceea ce Autoritatea noastră consideră un raport nedrept între acestea şi consumatori. Aşa cum am mai arătat, astăzi sunt situaţii dramatice în viaţa celor care la un moment dat şi-au luat un credit. Indiferent dacă pentru unii acestea sunt doar cifre statistice, pentru Autoritatea noastră aceştia sunt oameni.

ADVERTISEMENT

Povara financiară nu se poate ascunde după aparente justificări matematice. Dacă 1 + 1 este o operaţiune foarte corectă, aceeaşi adunare poate să reprezinte un minus enorm în viaţa unor familii. Procentele aparent infime au în spate inclusiv vânzări ale creditelor neperformante către recuperatorii de creanţe. Dar şi aşa, cei «doar» 2 % reprezintă un număr însemnat de consumatori aflaţi în imposibilitatea de a-si plăti ratele şi de a duce un trai decent”, a transmis preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Totodată, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului consideră că întreaga situație trebuie reevaluată, declarându-se impresionat de „insensibilitatea celor care neagă astăzi realitatea”, făcând astfel referire la băncile care susțin că folosesc o metodă legală, utilizată în lumea întreagă.

ADVERTISEMENT

Care sunt cele 8 bănci amendate

Potrivit ANPC, cele opt bănci amendate în urma verficărilor sunt următoarele: Garanti Bank, Vista Bank, Libra Bank, CEC Bank, EXIM Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Bancă Comercială Feroviară).

Insituțiile au fost sancționate cu suma totală de 400.000 de lei și au primit recomandarea de la ANPC de a emite noi grafice de rambursare pentru creditele în curs, dar și pentru cele viitoare, în care „principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.”

ADVERTISEMENT

Amintim că Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a anunțat că va da în judecată ANPC, în urma sancțiunilor aplicate, susținând că le-au fost aduse prejudicii de imagine. „Comunitatea bancară analizează toate pârghiile legale pentru corectarea acestei nedreptăţi şi tragerea la răspundere a celor responsabili pentru prejudiciile grave de imagine aduse sectorului bancar. Defăimarea instituţiilor de credit prin afirmaţii eronate şi calomnioase reprezintă un abuz”, se arată într-un comunicat al ARB.

ADVERTISEMENT
Tags: