Sport

Încă doi jucători de la FCSB, depistați pozitiv la Covid-19! Cum arată “primul 11” pentru meciul cu Mioveni

FCSB traversează un moment extrem de dificil înaintea partidei cu CS Mioveni, încă doi jucători fiind depistați pozitiv la testul de Covid-19.
16.10.2021 | 13:21
Inca doi jucatori de la FCSB depistati pozitiv la Covid19 Cum arata primul 11 pentru meciul cu Mioveni
ADVERTISEMENT

Conform gsp.ro, cei doi fotbaliști care au testat pozitiv sunt mijlocașul Valentin Gheorghe și fundașul Valentin Crețu.

FANATIK a anunțat în exclusivitate că ”roș-albaștrii” au nu mai puțin de șapte jucători infectați sau suspecți, plus tot staff-ul tehnic, ultimul intrat pe listă fiind secundul Mihai Pintilii.

ADVERTISEMENT

Covid-19 face ravagii printre jucătorii de la FCSB

În condițiile în care aproape o echipă întreagă a fost lovită de valul de infectări de Covid-19, iar alți jucători im portanți sunt accidentați, FCSB va trebui să improvizeze un prim ”11” pentru întâlnirea cu CS Mioveni.

Vali Gheorghe și Vali Crețu erau anunțați titulari pentru jocul din această seară, de la ora 20:30, însă după ce au devenit indisponibili locurile lor în echipa de start vor fi luate de Denis Haruț și Andrei Dumiter.

ADVERTISEMENT

După toate aceste probleme, antrenorul cu portarii Eugen Nae, care va conduce echipa în absența lui Iordănescu jr. și a lui Pintilii, va începe jocul de la Buzău în următoarea formulă: Vlad – Haruț, Vinicius, Miron, Radunovic – Olaru, Ov. Popescu (dacă este recuperat) sau Perianu, Tănase – I. Stoica, Keşeru, Dumiter.

FCSB, doar 13 jucători valizi

În acest moment, FCSB are nu mai puțin de nouă fotbaliști infectați sau suspecți: Cătălin Straton, Iulian Cristea, Sorin Șerban, Răzvan Oaidă, Constantin Budescu, Adrian Șut, Andrei Cordea, Valentin Gheorghe și Valentin Crețu.

ADVERTISEMENT

Acestora li se adaugă cei cinci jucători accidentați: Ionuț Panțîru, Florinel Coman, Octavian Popescu, Andrei Burlacu și Ovidiu Popescu. Există o posibilitate ca Ovidiu Popescu să fie recuperat până la ora jocului, ceea ce ar însemna o gură de oxigen pentru ”roș-albaștri”.

În cazul în care Ovidiu Popescu nu va fi apt pentru întâlnirea de la Buzău, Eugen Nae nu va avea decât 13 jucători valizi la duelul cu CS Mioveni, pe bancă urmând a sta Ştefan Tîrnovanu şi Alexandru Musi. Cel mai probabil, lotul va fi completat cu câţiva tineri jucători de la echipa secundă a clubului.

ADVERTISEMENT

Becali nu vrea ca jucătorii să se vaccineze

După apariția primelor cazuri de Covid-19 la FCSB, ”roș-albaștrii” au făcut o adresă oficială către LPF în care solicită schimbarea regulilor de testare în Liga 1. În acest moment, jucătorii vaccinați nu trebuie să se testeze, însă bucureștenii susțin că vaccinații se pot îmbolnăvi și pot purta virusul.

Secretarul general al Ligii, Justin Ștefan, a declarat pentru FANATIK că majoritatea echipelor sunt de acord cu schimbarea regulilor de testare anti-Covid astfel încât să fie testați și jucătorii care s-au vaccinat.

Când a venit vorba despre posibilitatea ca jucătorii și celelalte persoane din club să se vaccineze, Gigi Becali a fost destul de categoric și a infirmat acest lucru. Spune că nu interzice nimănui să se vaccineze, dar jucătorii știu că nu e bine să o facă și îl ascultă în această privință.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – CS Mioveni: 1,44 este cota pentru „peste 1,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: