Fotbal intern

Încă o lovitură pentru Gigi Becali! Darius Olaru: „E adevărat că am semnat un precontract cu FCSB!”

03.10.2018 | 12:25
Inca o lovitura pentru Gigi Becali Darius Olaru E adevarat ca am semnat un precontract cu FCSB

Darius Olaru, jucătorul de 20 de ani al Mediașului, un play-maker de mare viitor, a semnat un precontract cu FCSB. Mijlocașul care l-a impresionat pe Meme Stoica este dorit, însă, și de echipe de „afară”, ultima pe listă fiind Dinamo Kiev.

Darius Olaru este unul dintre cei mai promițători jucători de 20 de ani din Liga 1 Betano. Mijlocașul de la Gaz Metan este căutat nu doar de echipe din țară, ci, conform declarațiilor lui Ioan Mărginean, președintele clubului, Mediașul a primit oferte pentru el și din străinătate. Numele ultimului doritor este Dinamo Kiev. FANATIK.RO a fost la Mediaș pentru a găsi explicațiile unui posibil nou boom pe piața transferurilor. El este Darius Olaru, omul pe care Gigi Becali l-ar putea aduce în iarnă sau cel mai târziu vara viitoare la FCSB!

Darius Olaru, precontract cu FCSB! MM Stoica l-a ochit primul

S-a vorbit mult de Darius Olaru, de la Gaz Metan. Mie îmi place, e genul lui Teixeira. N-are cifre, dar poate juca în orice poziție în spatele vârfului. Cred că ar fi un jucător bun, cu el putem să-l dublăm pe Man sau pe Florinel. De la anul trebuie să avem doi jucători titulari sub 21 de ani. Trebuie să ai două poziții dublate, dacă nu chiar triplate. E un abuz. Vor fi echipe care vor suferi rău. Olaru poate să fie o soluție. Eu nu pot să-l ofertez sau să discut de sume pentru că nu am nevoie”, declara oficialul „roș-albaștrilor”. Meme l-a ochit, Gigi a strâmbat din nas, că nu i-ar plăcea jucătorul, dar realitatea e alta.

„E adevărat că am semnat un precontract, dar nu știu când și dacă se mai face transferul”

Gigi Becali are un precontract cu Darius Olaru, lucru dezvăluit de mijlocaș în discuția de la Mediaș cu FANATIK.RO. „Este adevărat că am semnat un precontract cu Steaua, dar nu știu mai multe. Nu știu de ce nu s-a realizat transferul, nu știu când se va face sau dacă se va face. Eu îmi doresc să joc bine și să plec la o echipă mai bună. Că o fi Steaua sau o echipă din străinătate, nu contează. Important este să îmi văd de fotbal și să fiu serios”, povestește Darius.

Am avut ofertă pentru Carlos Fortes de la FCSB, aşa cum a fost şi în cazul lui Olaru. Poate în iarnă îl vom vinde pentru o sumă bună” – Cristi Pustai

FANATIK.RO a fost la Mediaș pentru a discuta cu Darius Olaru. Acesta a recunoscut că semnase la începutul anului cu FCSB
FANATIK.RO a fost la Mediaș pentru a discuta cu Darius Olaru. Acesta a recunoscut că semnase la începutul anului cu FCSB

Au fost 500.000 de euro la mijloc

S-au purtat discuții serioase pentru transferul decarului de la Mediaș la echipa lui Gigi Becali, lucru confirmat și de Cristi Pustai. La mijloc a fost vorba despre 500.000 de euro, dar mutarea s-a împotmolit din cauza unei solicitări de 100.000 de euro a uneia dintre părți. Este foarte posibil ca tratativele să se reia chiar în iarnă, dar pretențiile Gazului se pot schimba. Iar atenționarea făcută de Mărginean, cum că are o ofertă și din străinătate, să fie, de fapt, un mesaj nu prea codat pentru patronul FCSB.

Darius Olaru, precontract cu FCSB! Are 20 de ani doar în buletin

Darius Olaru nu se dă în vânt pentru a ieși „în față”, încearcă să fie coerent și convingător în tot ceea ce spune. Am descoperit un băiat pe care dacă-l auzi vorbind nu îi dai 20 de ani. Lucrurile sunt foarte clare în mintea lui. Știe ce vrea, nu a avut deloc o copilărie ușoară, știe ce are de realizat în viață și unde vrea să ajungă. Vorbește cu mare plăcere despre colegii săi, despre antrenorii care l-au învățat tot ce știe acum, despre naționala de tineret și visul Euro care intră acum prin ușa întredeschisă de generația lui Ianis Hagi, din care face parte și Darius.

Citește și…

  • Gigi Becali destabilizează CFR Cluj după modelul Nistor! Ce jucător a ofertat FCSB
  • Cutremur la Cluj! Iuliu Mureșan, dat afară! Urmează Toni Conceicao
  • Încă un proces pentru Ionuț Negoiță! I se cere cât dădea Becali pe căpitanul Nistor

Sper să ajungem la Euro, am niște colegi atât de buni și de valoroși. Ar fi extraordinar să ne calificăm la turneul final și să fac parte și eu din lot”, spune Olaru. A fost convocat de Mirel Rădoi pentru dubla cu Portugalia și Bosnia, dar nu a prins nici măcar foaia de 18 la niciuna dintre partide. „Mă bucur că am fost acolo. E foarte important pentru mine”, spune el, mereu cu zîmbetul pe buze și încrezător. Acum așteaptă convocarea pentru ultimele două meciuri, cu Țara Galilor și Liechtenstein.

Horoba l-a adus la Gaz, Horoba i l-a propus lui Gigi Becali

Cel care l-a adus la echipa mare a Mediașului pe Darius Olaru este fostul conducător al ardelenilor, Ioan Horoba. Se întâmpla în 2015. Povestește Horoba pentru FANATIK.ROEu l-am propus la prima echipă și nu m-am înșelat. Îi dau un sfat lui Gigi Becali: să îl transfere pe Darius cu ochii închişi. De mult nu am mai garantat pentru un fotbalist, dar copilul este foarte talentat. Gigi Becali o să îmi dea dreptate peste vreo trei ani”.

Orice jucător vrea să ajungă la Steaua! Sper, vreau, e normal, dar trebuie să muncesc mult pentru a trece la nivelul următor” – Darius Olaru

Ar putea face pasul nu doar la Steaua, ci și în străinătate. Începe să stârnească interes și din exterior. Clubul ar fi dispus să-l lase să plece pentru un preț corect. Poate lovi mingea cu ambele picioare, e un jucător care are preluarea spre poartă. De fiecare dată atacă poarta, nu e un jucător care să joace mult înapoi. Are o tehnică bună” – Cristi Pustai

450.000 de euro este cota lui Darius Olaru pe transfermarkt.com

10 meciuri și 1 gol are decarul Mediașului în acest sezon de Liga 1 Betano, reușita fiind în 3-2 cu Dinamo, din 6 august 2018