Gigi Becali (68 de ani) are parte de concurență mai mult decât serioasă pentru aducerea lui Jovo Lukic (27 de ani) de la U Cluj la FCSB. Recent, finanțatorul clubului roș-albastru a anunțat că va începe demersurile necesare pentru realizarea acestei mutări. La scurt timp, FANATIK a informat în exclusivitate că există interes pentru atacantul bosniac și din partea unui club din Arabia Saudită.
„Șepcile roșii” ar solicita suma de trei milioane de euro pentru a-l lăsa pe fotbalist să plece, iar echipa respectivă ar oferi în prezent însă doar 2.8 milioane de dolari. În plus, acum s-a aflat despre o altă formație interesată de aducerea lui Lukic în această vară. Potrivit jurnalistului Emanuel Roșu, ar fi vorba despre egiptenii de la FC Pyramids.
În ultima perioadă, oficialii acestui club au tatonat pista reprezentată de Assad Al Hamlawi (25 de ani) de la Universitatea Craiova, iar în spațiul public s-a vorbit despre faptul că egiptenii ar fi fost dispuși să achite chiar și cinci milioane de euro în schimbul acestuia, plus un salariu mai mult decât consistent pentru atacantul cu origini palestiniene.
Doar că se pare că tratativele dintre cele două cluburi au intrat într-un impas. Astfel, conform sursei citate anterior, cei de la FC Pyramids au decis în cele din urmă să nu mai aștepte pentru deblocarea situației, iar în schimb s-au reorientat către Jovo Lukic. Așadar, în contextul în care egiptenii erau pregătiți să plătească cinci milioane de euro pentru Assad, ne putem gândi că ei ar putea chiar să achite o sumă apropiată și pentru aducerea atacantului bosniac, în condițiile în care pretențiile ardelenilor sunt mai mici de atât, după cum s-a notat anterior.
Plus un salariu mult peste nivelul SuperLigii pentru fotbalist. Ceea ce, în mod evident, ar reprezenta o mare problemă pentru Gigi Becali și FCSB în încercarea lor de a-l aduce în această fereastră de mercato pe jucătorul de la U Cluj. De altfel, în exclusivitate pentru FANATIK, Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, chiar a transmis că din punctul său de vedere și suma de trei milioane de euro ar fi una foarte mare pentru Jovo Lukic.