Sport

Încă o performanță uluitoare pentru șahul românesc! Trei medalii la Campionatul European de Tineret

Șahul românesc continuă să progreseze! După argintul istoric obținut de Irina Bulmaga la Rhodos și titlul european câștigat de Super Chess, micii șahiști strălucesc și ei.
08.11.2025 | 10:50
Inca o performanta uluitoare pentru sahul romanesc Trei medalii la Campionatul European de Tineret
România a obținut trei medalii la Campionatul European de șah. Foto: Federația Română de Șah Facebook
ADVERTISEMENT

Șahul românesc se află în plină ascensiune în acest moment. Anul 2025 a venit cu foarte multe reușite, printre care medalie de argint câștigată de Irina Bulmaga la Campionatul European din Rhodos și titlul de campioni europeni la sub 12 ani. De asemenea, Super Chess, reprezentanta României, a câștigat Campionatul European al Cluburilor. La ultimul Campionat European, România a pus mâna pe alte trei medalii: una de argint și două de bronz.

România, trei medalii la Campionatul European de Tineret la șah. Cine sunt micii medaliați

Vladimir Cnejev a fost la un pas să pună mâna pe medalia de aur. El a terminat la egalitate cu ocupantul primei poziții, însă a pierdut prima poziție după ultimul criteriu de departajare. În orice caz, el a câștigat medalia de argint și a reușit astfel o performanță fabuloasă.

ADVERTISEMENT

Pe lângă reușita sa, Maria Lia-Alexandra a obținut locul al treilea la categoria sub 18 ani, în timp ce mica minune din șahul românesc, Eliza-Ioana Bădescu, a câștigat o nouă medalie la categoria de vârstă sub 10 ani.

„Performanță fantastică pentru România la Campionatul European de Tineret! Vladimir Cnejev a terminat la egalitate cu ocupantul primului loc, intrând în posesia medaliei de argint doar după ultimul criteriu de departajare, numărul de victorii! Felicitări, Vladimir! Suntem mândri de tine, ești un campion!

ADVERTISEMENT

În total, trei medalii pentru șahul românesc: Vladimir Cnejev – locul 2, cu 7 puncte U18 Open; Maria Lia-Alexandra – locul 3, cu 7 puncte G18; Eliza-Ioana Bădescu – locul 3, cu 7 puncte G10. Au mai ocupat poziții fruntașe pentru România: Dragoș Ștefan Leu, locul 4 cu 7 puncte, egalitate cu locul 3 la categoria U 14 și Filip Magold locul 6 cu 6 puncte – categoria U 18. Felicitări tuturor pentru rezultatele extraordinare și pentru modul în care au reprezentat România pe scena europeană! Viitorul arată minunat! Să fie șah!”, a transmis Federația Română de Șah pe social media.

ADVERTISEMENT

Ce mesaj a transmis Vlad Ardeleanu, președintele Federației Române de Șah

La fel ca după orice competiție importantă, Vlad Ardeleanu, președintele Federației Române de Șah, nu a întârziat să îi laude pe toți ce au pus umărul la o nouă realizare pentru România, care a intrat în primele 5 țări europene ca nivel al „sportului minții”:

ADVERTISEMENT

„Extraordinar rezultat pentru România la Europenele de juniori. Argint pentru Vladimir Cnejev (la egalitate cu primul loc, departajare la număr de victorii), încă două medalii de bronz, plus alte clasări în top 6.

În ultimele luni, rezultatele au urcat într-o ligă nouă: top 5 european pentru echipa nationalǎ, titlu european la cluburi, argint si bronz la europenele de juniori, multiple alte podiumuri internaționale. Suntem într-una din cele mai bune perioade competitive din istoria modernă a șahului românesc. Felicitări tuturor. Hai România!”, a transmis Vlad Ardeleanu.

Ce alte performanțe notabile a reușit România în ultima perioadă

Exact așa cum notează Vlad Ardeleanu, România se află într-o perioadă incredibil de bună în acest moment. În luna aprilie a acestui an, Irina Bulmaga a obținut argintul la Campionatul European din Grecia, fiind urmată de multe alte performanțe. În luna octombrie, Superchess, formație sponsorizată de Fundația Superbet, a adus titlul continental pentru România.

În luna iulie, România a fost încoronată cu titlul de campionă europeană la categoria sub 12 ani, după o altă performanță fabuloasă a micilor șahiști. De asemenea, în luna august, Eliza Ioana Bădescu, care a obținut medalia de bronz la acest turneu, a devenit campioană europeană la șah rapid și blitz.