Sport

Încă o plecare de la Universitatea Craiova: ”Voiam să fac asta demult”

Universitatea Craiova trage tare în cantonamentul din Austria pentru a fi pregătită la startul viitorului sezon. Însă, FANATIK a aflat că încă un jucător a ales să plece în această vară.
01.07.2026 | 15:36
Inca o plecare de la Universitatea Craiova Voiam sa fac asta demult
Încă un jucător a părăsit Universitatea Craiova în această vară. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

După ce Universitatea Craiova a reușit eventul în sezonul precedent, patronul Mihai Rotaru a anunțat că nu vor exista foarte multe mișcări pe piața transferurilor în această vară. Însă, până la urmă au fost câteva sosiri importante, dar și anumite plecări.

Un tânăr fotbalist a ales să plece de la Universitatea Craiova

După ce s-a despărțit de portarii Silviu Lung și Joao Goncalves, fundașii Vasile Mogoș și Florin Ștefan și de aripa Robert Petculescu, încă un jucător și-a luat la revedere de la Universitatea Craiova. Este vorba de tânărul Denis Benga (20 de ani), care a precizat în exclusivitate pentru FANATIK că a ales să-și rezilieze contractul.

ADVERTISEMENT

”Eu am reziliat cu Craiova, deși mai aveam trei ani contract. Eu voiam demult să plec pentru că îmi doresc să joc, dar cei de la club nu m-au lăsat. Au zis că sunt o variantă pentru Bancu și să aștept. M-a dezamăgit asta că am jucat foarte puțin. Am vrut să mă lase liber de la 1 iunie, dar mi-au dat drumul abia acum.

Sunt eligibil U21 și îmi doresc să găsesc și eu o echipă să joc, chiar dacă îmi pare rău că plec de la Craiova. Ăsta era visul meu și mergeam la meciuri cu liderul galeriei de la Peluza Nord. Din păcate nu s-a putut să joc aici. Eu vreau să joc la o echipă de prima ligă”, a declarat Benga, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Cine este Denis Benga

Puștiul născut la Drobeta Turnu Severin evoluează pe postul de fundaș stânga, dar poate juca și ca mijlocaș de bandă. Multă vreme a fost considerat o variantă de viitor pentru înlocuirea veteranului Nicușor Bancu.

ADVERTISEMENT

Crescut în curtea Universității Craiova, Denis Benga a debutat la echipa de seniori în sezonul 2021-2022, pe când avea doar 16 ani, într-un meci din Cupa României. A mai prins câteva prezențe la seniori, dar de multe ori era pe banca de rezerve.

ADVERTISEMENT

A fost împrumutat mai întâi pentru o scurtă perioadă la Ceahlăul Piatra Neamț, pentru ca în vara lui 2024 să fie cedat, tot împrumut, la Gloria Bistrița. Doar că puștiul a suferit o accidentare teribilă și a fost operat după o ruptură de ligamentele încrucișate, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.

Ce achiziții a făcut Universitatea Craiova

Într-un sezon în care Universitatea Craiova țintește departe în cupele europene, dar vrea să-și apere și titlul cucerit în SuperLiga, patronul Mihai Rotaru a băgat adânc mâna în buzunar pentru a face transferuri importante.

ADVERTISEMENT

Astfel, în Bănie au venit până acum portarii Răzvan Sava și Alexandru Maxim, fundașul Ronaldo Webster și atacanți Simon Elisor și Heri Tavares, pentru care s-au cheltuit nu mai puțin de 5,4 milioane de euro, sumă ce reprezintă un record în istoria clubului.