Fotbal international

Încă o problemă la Manchester United! Rashford amenință că pleacă la Real Madrid dacă nu e titular

22.11.2018 | 16:32
Inca o problema la Manchester United Rashford ameninta ca pleaca la Real Madrid daca nu e titular

Problemele se țin lanț la Manchester United: un început ezitant de sezon, tensiuni între antrenor și starul Paul Pogba, anunțul că nu va putea face transferuri importante în iarnă, vestea că acțiunile clubului s-au prăbușit pe Bursa de la New York și, mai nou, situația lui Marcus Rashford, care amenință că pleacă la Real Madrid dacă Jose Mourinho nu îl va folosi mai des titular.

Oficialii de pe Old Trafford au de trecut un test greu în următoarea perioadă. Unii dintre jucători sunt nemulțumiți de situația de la Manchester United, alții se gândesc să plece. Este cazul lui Marcus Rashford, care a jucat 747 de minute în 13 partide în acest sezon, reușind să marcheze 2 goluri și să dea o pasă de gol. Agentul jucătorului cere, pe lângă titularizarea acestuia, și o mărire de salariu, pentru a ține pasul cu starurile din Premier League. Rashford este, la doar 21 de ani, unul dintre jucătorii de clasă ai lui Manchester United, însă șefii “diavolilor” sunt prudenți când vine vorba de progresul atacantului.

Manchester United îl poate pierde pe Rashford. Amenință că pleacă la Real Madrid

Jose Mourinho nu se grăbește să îl utilizeze mai des ca titular, intenția fiind de a-l transforma într-un jucător cheie în timp. Rashford nu mai are însă răbdare și vrea să joace cât mai mult pentru Manchester United. Este sigur în duelurile cu adversarii, are viteză și lovește bine mingea, putând juca pe mai multe poziții, iar aceste calități sunt căutate de echipele care vor să câștige trofee.

Agentul lui Marcus Rashford amenință că jucătorul va pleca la Real Madrid dacă situația nu se va schimba cât mai repede, chiar dacă atacantul își dorește foarte mult să continue la Manchester United. Decizia este influențată și de anunțul selecționerului Angliei, Gareth Southgate, care i-a transmis lui Rashford că îl va convoca la națională doar dacă va figura mai des în planurile lui Jose Mourinho.