După ce Dan Șucu a uimit lumea cumpărând pachetul majoritar de acțiuni de la Genoa, a venit rândul unui alb club cu nume uriaș să își schimbe conducerea la finalul acestui an.
Premier League, considerat cel mai puternic campionat de fotbal din lume, conține multe echipe puternice financiar. Everton, unul dintre cluburile de tradiție din Anglia, tocmai a fost cumpărat de grupul Friedkin.
Conform BBC, americanii au plătit nu mai puțin de 400 de milioane de lire sterline pentru achiziționarea pachetului majoritar, punând astfel capăt conducerii execrabile a lui Farhad Moshiri.
Acordul dintre cele două părți era încheiat încă din luna septembrie, însă abia acum a fost aprobat de către oficialii Premier League. Everton a devenit astfel cel de-al 10-lea club din campionat deținut de americani.
Dan Friedkin deține de asemenea AS Roma, clubul din Serie A. El va avea la Everton rolul de președintele consiliului de administrație, în timp ce Marc Watts, asociatul său, va fi noul președinte executiv.
„Astăzi marchează o ocazie importantă și mândră pentru The Friedkin Group, deoarece devenim custodele acestui club de fotbal emblematic. Ne-am angajat să conducă Everton într-o nouă eră interesantă, atât pe și în afara terenului.
Asigurarea stabilității financiare imediate a clubului a fost o prioritate cheie și suntem încântați că am reușit acest lucru. În timp ce restabilirea Everton la locul său de drept în tabelul Premier League va lua timp, astăzi este primul pas în această călătorie”, a declarat Marc Watts.
„Sunt extrem de mândru să urez bun venit unuia dintre cele mai istorice cluburi de fotbal din Anglia în familia noastră globală, The Friedkin Group”, a declarat omul în vârstă de 59 de ani.
Everton reprezintă o moștenire mândră, iar noi suntem onorați să devenim custozii acestei mari instituții. Suntem profund angajați să onorăm această moștenire, contribuind în același timp în mod pozitiv la comunitatea, economia și oamenii din acest oraș remarcabil”, a transmis și Dan Friedkin, noul proprietar majoritar al lui Everton.
În acest moment, Everton ocupă locul 16 din Premier League, cu doar 15 puncte acumulate după primele 15 etape. „Caramelele” s-au luptat deseori în ultimele sezoane cu evitarea retrogradării, ultimul trofeu cucerit de acest club fiind Supercupa Angliei (95/96).