Un accident rutier a avut loc, vineri, pe “Drumul Morții”, în urma căruia trei oameni au murit și alți cinci au fost răniți. Evenimentul cumplit s-a produs la primele ore ale dimineții pe DN2-E85, între localitățile Săscuţ şi Valea Seacă, din județul Bacău.
O mașină cu 7 locuri și o autoutilitară au fost implicate în accidentul rutier. Conform primelor cercetări efectuate de polițiștii din Bacău, impactul a avut loc după ce șoferul mașinii, un bărbat de 46 de ani, a intrat pe contrasens.
Autoturismul a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de un bărbat de 43 de ani. Din păcate, trei persoane și-au pierdut viața, toate din mașina la volanul căruia se afla șoferul de 46 de ani.
Este vorba despre doi bărbați de 55 și 46 de ani, dar și o femeie de 45 de ani. Alți cinci oameni, cu vârste cuprinse între 8 și 43 de ani, au fost răniți. Două dintre victimele rănite, printre care și un minor, sunt în stare de inconștiență.
„În această dimineață, în jurul orei 05:00, un accident rutier, cu persoane încarcerate, s-a produs în com. Sascut, sat Sascut (pe E85). În accidentul rutier au fost implicate un autoturism de 7 locuri și o autoutilitară de 3,5 tone, care transporta carne.
În urma evenimentului au rezultat 8 victime (5 adulți și 3 minori): 3 victime decedate (adulți), iar 2 victime (adulți – una în stare de inconștiență, una conștientă și 3 minori ( un minor în stare de inconștiență, 2 conștienți) au fost preluați de echipajele medicale și transportați către spital. Victimele transportate către spital sunt politraumatizate”, au transmis reprezentanții ISU Bacău, potrivit presei locale.
Un alt accident soldat cu trei morți s-a petrecut, miercuri, în județul Galați, lângă localitatea Foltești. Și în acest caz a fost vorba de o coliziune frontală, implicate fiind o mașină și un camion.
Cele trei victime se aflau în autoturisme. Două dintre acestea au fost găsite încarcerate, în timp ce a treia a fost pur și simplu aruncată din mașină, după impactul puternic.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Urmează să se stabilească în ce împrejurări s-a produs această tragedie. Cele două vehicule se deplasau pe sensuri opuse de mers.