Sport

Încă puțin și Mihai Pintilii va putea deveni antrenor cu acte la FCSB! Șeful Școlii de Antrenori a făcut anunțul

Mihai Pintilii nu mai are mult de așteptat până când va putea deveni antrenor cu acte în regulă la FCSB. Șeful Școlii de Antrenori din cadrul Federației Române de Fotbal a făcut anunțul.
02.03.2024 | 19:50
Inca putin si Mihai Pintilii va putea deveni antrenor cu acte la FCSB Seful Scolii de Antrenori a facut anuntul
Mihai Pintilii, aproape să primească licența pentru a figura ca antrenor pe banca celor de FCSB. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Mihai Pintilii figurează ca delegat pe banca celor de la FCSB, dar va primi în curând dreptul de a putea fi antrenor. Fostul mijlocaș defensiv urmează cursurile pentru licența A în Moldova, dar în paralel învață și în cadrul Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, pentru a putea profesa în SuperLiga.

Mihai Pintilii, aproape să primească licența de antrenor în SuperLiga

Mihai Pintilii va avea din luna mai toate actele necesare pentru a fi antrenor secund la FCSB, astfel că din următorul sezon nu va mai ocupa funcția de delegat la partidele roș-albaștrilor. Anunțul a fost făcut de Șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF.

ADVERTISEMENT

“FCSB are antrenor, îl are pe Charalambous! Îl va avea și pe Mihai Pintilii, care este la licența A în Moldova, dar face cursurile de calificare pentru a deveni antrenor și probabil că în mai-iunie va avea toate documentele în regulă pentru a fi antrenor cu acte!”, a declarat Lucian Burchel pentru Prosport.

Pintilii va mai avea mult de așteptat pentru Licența Pro. Școala de Antrenori de la Chișinău va deschide un modul pentru licența Pro abia în 2026. Dacă îl va urma, Pintilii va fi cu toate diplomele în regulă pentru a avea rolul de antrenor principal abia în 2028.

ADVERTISEMENT

Pintilii, eliminat în meciul cu Voluntari

În timpul meciului cu FC Voluntari, fostul căpitan al FCSB a avut un schimb de replici cu arbitrul Sebastian Colțescu. În urma acestuia, Pintilii a fost eliminat. Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a dictat o suspendare de două etape împotriva lui, dar și o amendă în valoare de 320 de lei.

”Nu a fost nicio jignire din partea lui Pintilii. Pur și simplu era tensiune, Sebastian Colțescu a venit să vorbească cu Haralambus. Pintlii a zis ‘ok, am înțeles, lasă-l galben’, iar arbitrul a văzut și a arătat cartonașul roșu.

ADVERTISEMENT

După aia, în prelungiri, Colețescu a avut senzația că Pintlii a țipat la el, dar Pintilii a țipat la Șut să îi spună lui Radaslavescu. Nicio jignire, nicio înjurătură. Delegatul LPF a fost chiar lângă ei.

Problema a fost că nu părăsise zona. Se cam practică. Nu a fost în tribună, dar tot aia e. Marius Ianuli va fi delegat probabil. Eu nu am voie să fiu delegat, funcția nu îmi permite”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali, război cu Lucian Burchel

În perioada în care Mihai Pintilii juca rolul de antrenor la FCSB fără să aibă licență, Lucian Burchel a intrat în conflict cu Gigi Becali. „L-am sunat pe Burleanu, ca să avem un dialog. Am vrut să-l întreb de Burchel: ‘Bă, noi ne-am angajat inchizitor? Bă (n.r. Burchel), tu te crezi inchizitor? Noi îți dăm salariu ca să te dai inchizitor? Ce ești, mă, procuror?’. S-a făcut procuror, mă!

Burchel se crede stăpân, se crede procuror. Aici nu te-am angajat procuror, mă, nebunule! Nu ești procuror! Când era Mirel antrenor nu aveam procuror, inchizitor. A, tot Burchel era șeful Școlii de Antrenori? Atunci nu știa procurorul … Și-acum vrea să iasă în față. Pe unul ca Burchel, dacă îl pui șef la DNA, toată lumea va fi arestată. Inventează el…”, declara Gigi Becali în ianuarie 2023.

ADVERTISEMENT
2.35 este cota pentru pronostic 1 pauză / 1 final oferită de BETANO la meciul FCSB - Petrolul