Pe copil îl chema Victor-Ștefan, avea 8 luni și a stat în spital șase săptămâni. Mama sa a sperat până în ultima secundă că va pleca acasă cu bebelușul sănătos, însă micuțul a făcut stop cardio-respirator și a murit în spital. Acest caz este al doilea incident grav care se petrece în acest spital.
Primul era cel al lui Kristof, băiețel născut în luna mai. A trăit doar cinci luni după ce a ajuns pe un pat de spital la Cluj-Napoca, la secția de Terapie Intensivă. A fost internat pe 10 septembrie în spital, iar o săptămână mai târziu a murit din cauza infecției cu stafilococ auriu, luată în perioada spitalizării.
”Joi a fost diagnosticat cu stafilococ, sâmbătă a făcut pneumonie și șoc septic”, s-au plâns părinții în presa locală. Micuțul a ajuns la spital pentru că avea scaun moale. Inițial a mers la spital în Carei, în Satu Mare, acolo unde i s-au făcut analize. Rezultatele au arătat atunci că micuțul avea probleme la inimă, însă nu s-a descoperit o altă bacterie în organism.
Micuțul a fost transferat în Cluj-Napoca, la Spitalul Pediatrie I. Medicii au constatat că acesta trebuie operat de urgență, însă operația a fost amânată de mai multe ori, pentru că trebuia să aibă loc la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. Motivul amânării? Lipsa de locuri. Așteptând operația s-a infectat cu stafilococ auriu, astfel că a murit într-un salon.
”Vrem să știm de ce copilul nostru nu a fost resuscitat sau dacă a fost resuscitat de ce nu s-a respectat protocolul de resuscitare de 30-40 de minute, căci pe soție au scos-o afară din salon când a intrat în șoc și după 15 maxim au ieșit medicii din salon și i-au spus că băiatul a decedat”, a declarat tatăl copilului în acel moment.
Acum, îngerașul care a părăsit această lume se numește Victor-Ștefan, avea doar opt luni, și s-a stins din viață într-o unitate medicală din Cluj. Născut în aprilie 2024, copilul a ajuns la Cluj de la Spitalul Județean din Satu Mare, cu diaree.
”Totul a pornit în luna septembrie 2024, mai exact în data de 23, atunci când am ajuns la Spitalul de Urgență din Satu Mare cu deshidratare din cauza unei diaree. Am fost transferați, în data de 27 septembrie, la Pediatrie 1 în Cluj-Napoca pentru a rezolva problema cu deshidratarea.
Am fost internați trei zile, iar mai apoi, pe 30, am fost transferați la Pediatrie 2 pentru a continua investigațiile pentru problema cu diareea. La Satu Mare au fost făcut teste, toate ieșind negative. La Cluj au fost aceleași teste făcute, iar la rezultate a ieșit pozitiv la Klebsiella”, a povestit copilului pentru stiridecluj.ro.
Și în acest caz de vină ar fi medicii care nu au știut prea bine ce au de făcut sau ce se întâmplă cu copilul. ”Lui nu i s-a mai putut monta branula într-o venă periferică. Din acest motiv a fost necesară montarea unui cateter venos central. Am fost transferați la Pediatrie 1 pentru a se monta. Prima oară i s-a montat în zona arterei femurale, însă după 11 zile s-a înfundat și a fost necesar să se schimbe. În ziua respectivă, spre seară, bebelușul a făcut febră.
A trebuit să așteptăm două zile până am primit rezultatele care au arătat că a fost infectat cu stafilococ auriu. Ne-a fost prezentată situația astfel încât copilul nu avea cum să aibă febră din cauza aceasta. Pentru supraveghere, de la Pediatrie 2 am fost mutați la terapie intensivă. În dimineața de 10 noiembrie 2024, la ora 05:00 dimineața, a avut loc stopul cardio-respirator. Au încercat să îl resusciteze, însă copilul nu a mai reacționat. Răspunsul lor a fost că nu își explică ceea ce s-a întâmplat”, a completat femeia.